OPCINĂ, opcini, s. f. 1. Culme, coamă de deal sau de munte care împreună două piscuri și pe care se poate umbla cu carul. Acum, sărind cu îndrăzneală, mă trezii pe muchia unei opcini pleșuve și largi, la picioarele căreia munții se tupilau smeriți. HOGAȘ, M. N. 182. Pentru ochi ca murele, încunjuri pădurile, Opcina cu muntele. ȘEZ. XII 139. ♦ (Regional) Munte sau deal prelung. 2. Loc, proprietate, moșie de pe opcină (1); p. ext. moștenire. Curtea boierească, opcină strămoșească ce nu se mai află, albind pe troscotul verde al ogrăzii mari. RUSSO, S. 100. – Variantă: obcină s. f.

OPCINĂ s. f. v. obcină.

opcină f. V. obcină: opcina între Prut și Bârlad.

ópcină f., pl. ĭ (ceh. občin, hotar de ogor al uneĭ comune, občina, imaș comunal, d. vsl. obištĭ, comun. V. opște). Trans. Maram. Mold. Culme, creastă de deal orĭ de munte (de unde se varsă apele în doŭă părțĭ). – Uniĭ scriŭ obcină (ceĭa ce nu e conform pronunțăriĭ rom.): se opriră drept în obcină (VR. 1923, 4, 24).

OBCINĂ, obcini, s. f. Culme, coamă prelungită de deal sau de munte care unește două piscuri, versant comun care formează hotarul dintre două proprietăți; p. ext. (reg.) înălțime acoperită de pădure. [Pl. și: obcine] – Din sl. občina.

obcină sf [At: (a. 1490), BOGDAN, D. ȘT. I, 420 / S și: opc~ / Pl: ~ni și ~ne / E: vsl обьчина] 1 Coamă de deal sau de munte care unește două piscuri. 2 Versant comun care formează hotarul între două proprietăți. 3 (Reg; pex) Înălțime acoperită cu pădure. 4 (Pex) Ridicătură pe un platou. 5 (Pex) Deal. 6 (Pex) Vârf al dealului. 7 (Reg) Cumpănă a apelor. 8 (Reg) Cărare pe vârful muntelui. 9 (Reg, gmț) Loc pe cuptor, unde dorm copiii. 10 (Reg; îe) Hai la ~ Hai la culcare.

OBCINĂ, obcini, s. f. Culme, coamă prelungită de deal sau de munte care unește două piscuri, versant comun care formează hotarul dintre două proprietăți; p. ext. (reg.) înălțime acoperită de pădure. [Pl. și obcine] – Din sl. občina.

OBCINĂ s. f. v. opcină.

OBCINĂ ~e f. 1) Coamă care face legătura între două piscuri de munte sau de deal. 2) Înălțime împădurită. [G.-D. obcinii] /<sl. obțina

obcină f. (termen de hotărnicie) culme ce continuă lanțul munților dela un pisc la altul: Moldova își adună izvoarele dintre obcinele Bucovinei. [Ceh OBČIN, hotar de ogoare].

óbcină, V. opcină.

opcină, -ni.

obcină (pop.) s. f., g.-d. art. obcinii; pl. obcini

obcină (pop.) s. f., g.-d. art. obcinii; pl. obcini

obcină s. f., g.-d. art. obcinii; pl. obcini

obcină

opcină (opcini), s. f. – Culme, linie separatoare de ape. – Var. obcină. Sl., cf. ceh. občina „hotărnicie comunală”, din sl. obišti, cf. obște. În Mold. și Trans.

opcină, s.f. – v. obcină.

opcină, -e, s.f. – 1. Înălțime acoperită cu pădure. 2. Drum pe vârful unui munte. – Din obcină (< sl. občina).

obcină, obcini, (opcină), s.f. – Culme, coamă de deal: „Pă cel vârvuț de obcină, / Este-o cruce de cetină” (Bilțiu, 2006: 96). ♦ (top.) Obcina, deal în Bârsana, Botiza, Dragomirești, Nănești, Glod, Poienile Izei, Săcel, Strâmtura (Vișovan, 2005). – Din sl. občina (DEX, MDA), cf. ceh. občina „imaș comunal” (Șăineanu, Scriban).

ÓBCINĂ (< sl.) s. f. Culme muntoasă prelungă, cu înălțimea de 1.000-1.600 m, dominată, din loc în loc, de vârfuri nu prea înalte. Provine din fragmentarea paralelă sau radiară a suprafețelor de eroziune. Este o formă de relief caracteristică pentru Carpații Orientali, numele de o. fiind frecvent din Maramureș până în zona m-ților Nemira. ♦ Versant comun, constituind hotarul dintre două proprietăți.

OBCINELE BUCOVINEI, complex de culmi montane joase și prelungi, situat în NE Carpaților Orientali, pe terit. jud. Suceava, între granița cu Ucraina (N), Pod. Sucevei (E), culoarul depresionar Gura Homorului – Cămpulung Moldovenesc – Depr. Dornelor (S) și valea superioară a Bistriței Aurii (V). O.B. cuprind trei mari subunități, dispuse paralel pe direcția NV-SE, separate de văile superioare ale râurilor Moldova și Moldovița: Obcina Mestecăniș, extinsă între văile râurilor Moldova (E), Putna (SE), Bistrița Aurie (V) și granița cu Ucraina (NV), este alcătuită din roci cristaline și sedimentare; prezintă culmi prelungi cu alt. de 1.000-1.500 m, bine împădurite, fragmentate de văi; către N, se prelungește cu Obcina Lucina (o mică subunitate a acesteia), în care se află cea mai mare alt. (1.588 m, vf. Lucian); Obcina Feredeu, dezvoltată pe fliș cretacic (în V) și paleogen (în E), este situată între văile râurilor Moldova (în V) și Moldovița (în E), fiind alcătuită dintr-o culme centrală (1.300-1.400 m alt.) din care se desprind mai multe culmi secundare (1.000-2.000 m) alt.; alt. max.: 1.479 m (vf. Pașcani); Obcina Mare, aflată între valea Moldoviței (V) și Pod. Sucevei (E), este alcătuit din fliș cretacic și paleogen (gresii, șisturi bituminoase, calcare, argile); alt. max.: 1.224 m (vf. Sihloaia). Prezintă o climă răcoroasă (media termică anuală variază între 6°C pe văi și 2° pe culmi) și umedă (precipitațiile însumează peste 1.000 mm anual); dispune de o rețea hidrografică densă și de numeroase izvoare cu ape minerale. Vegetația este reprezentată prin păduri de molid în V, păduri de amestec (molid, brad și fag) în partea centrală și păduri de fag cu brad în partea de E a Obcinei Mari. În ariile depresionare se dezvoltă pajiști secundare, dominate de păiuș roșu (Festuca rubra), țăpoșică (Nardus stricta), iarba vântului (Agrostis tenuis) ș.a. Local, vegetație de mlaștină, cuprinzând unele relicte glaciare, cel mai cunoscut fiind mesteacănul pitic (Betula nana) din tinovul Găina de la Lucina. Turism dezvoltat legat de accesibilitatea zonei, de prezența numeroaselor monumente istorice și de artă medievală (mănăstirile Voroneț, Moldovița, Sucevița, Humor, Putna ș.a.), de frumusețea peisajului, de varietatea și originalitatea folclorului și artei populare etc.