OOLIT, oolite, s. n. Formațiune sferică sau elipsoidală constituită dintr-un material (calcit, aragonit, fosfat de calciu etc.) dispus concentric prin precipitarea mineralelor în jurul unui nucleu (grăunte de nisip, fragment de cochilie etc.). – Din fr. oolithe.

oolit sn [At: BARCIANU / Pl: ~e / E: fr oolithe, ger oolith] Granulă, sferică de calcar, formată prin depunerea carbonatului de calciu în jurul unui grăunte de nisip sau al unui fragment de cochilie.

OOLIT, oolite, s. n. Formație sferică sau elipsoidală constituită dintr-un material (calcit, aragonit, fosfat de calciu etc.) dispus concentric prin precipitarea mineralelor în jurul unui nucleu (grăunte de nisip, fragment de cochilie etc.). – Din fr. oolithe.

OOLIT, oolite, s. n. Granulă sferică de calcar (de dimensiuni mici), formată prin depunerea carbonatului de calciu în jurul unui grăunte de nisip sau al unui fragment de cochilie.

OOLIT s.n. Granulă sferică de calcar. ♦ Rocă sedimentară formată din granule calcaroase. [< fr. oolithe, cf. gr. oon – ou, lithos – piatră].

OOLIT s. n. granulă sferică de calcar. (< fr. oolithe)

OOLIT ~e n. 1) Granulă minerală, sferică sau elipsoidală, apărută prin dispunerea unor compuși metalici sau nemetalici în jurul unui fir de nisip sau al fragmentului unei cochilii. 2) Rocă sedimentară formată din astfel de granule. /<fr. oolithe

*oolít m. și n., pl. e (vgr. oón, oŭ, și líthos, peatră. V. aero- și mono-lit, liturghie). Geol. Calcar compus din grăunțe care seamănă a icre (oŭă de pește): oolítu ține de formațiunile jurasice.

oolit s. n., pl. oolite

oolit s. n., pl. oolite

oolit s. n., pl. oolite

oolit, (engl.= oolite) corpuscul → alochem sferic sau elipsoidal, cu diametrul mai mic de 2 mm, format dintr-un nucleu central (fragment fosil, granul de cuarț etc.) și un înveliș calcitic sau aragonitic (anvelopă sau cortex), cu structură concentrică (în o. act.) și/sau fibros radiară (în o. vechi); o. tangențiale sunt caracteristice mediilor agitate și subtidale, iar o. radiare, mediilor liniștite și uneori hipersaline. O. cu un singur înveliș se numesc superficiale sau protoooide. Sin. ooid. V. și pisolit.

OO- „ou, zigot, ovul, ovar”. ◊ gr. oon „ou” > fr. oo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. oo-. □ ~carp (v. -carp), s. n., zigot caracteristic unor grupe de ciuperci; ~cefal (v. -cefal), s. m., făt teratologic cu cap în formă de ou, avînd partea frontală a craniului turtită; ~centru (v. -centru), s. n., centru divizionar al oosferei; ~chineză (~cineză, ~kineză) (v. -chineză), s. f., diviziune mitotică a oului; ~cist (v. -cist), s. n., formațiune chistică rezultată din oogamie, dînd naștere talurilor noi; ~cit (v. -cit), s. n., celulă germinativă derivată din oogon; ~fag (v. -fag), adj., (despre specii) care se hrănește cu ouă de animale; ~fit (v. -fit), s. n., gametofit caracteristic unor criptogame; ~for (v. -for), s. n., 1. Organ în care se formează celulele sexuale feminine. 2. Parte a pistilului unde se formează ovulele; ~gamie (v. -gamie), s. f., (la alge și la ciuperci) proces de unire a celulei sexuale femele cu celula sexuală masculă; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Proces de formare a ovulului animal. 2. Dezvoltare a celulei sexuale femele în oogon. 3. Formare a oosferei; ~gon (v. -gon₁), s. n., organ în care se formează celulele femele, la talofite; ~goniogamie (v. gonio-, v. -gamie), s. f., contopire a gametangelui femel, care încetează să mai producă gameți, cu gametul mascul; ~lemă (v. -lemă₁), s. f., înveliș elastic, solid și îngroșat al oului; ~lit (v. -lit₁), s. n., formațiune minerală sferică de calcar; ~liză (v. -liză), s. f., înverzire a carpelei sau a ovulului; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul complex al formării și dezvoltării oului; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., protoplasmă a oului sau a zigotului; ~plast (v. -plast), s. n., oosferă*; ~sferă (v. -sferă), s. f., celulă reproducătoare femelă la plante, corespunzătoare oocitului la animale; sin. ooplast; ~sperm (v. -sperm), s. n., ou fecundat la începutul procesului de diferențiere; ~spor (v. -spor), s. m., ou fecundat, specific algelor și ciupercilor; ~tecă (v. -tecă), s. f., 1. Coajă în care sînt închise ouăle insectelor ortoptere. 2. Sporange al ferigilor; ~tip (v. -tip), s. n., loc de întîlnire a mai multor canale reproducătoare la cestode și trematode, unde se formează oul; ~zom (v. -zom), s. m., corpuscul citoplasmatic din ovulul matur.