onorat, ~ă [At: CALENDARIU (1794) 1/24 / Pl: ~ați, ~e / E: onora] 1 a Respectat. 2 sf (Iuz) Scrisoare. 3 a (Nob) Onorabil. 4 (D. datorii) Achitat.

*ONORAT adj. p. ONORA. Cinstit, stimat.

ONORAT, -Ă, onorați, -te, adj. (Ca epitet de politețe, uneori glumeț) Stimat, respectat. Spectacolul se desfășura fără taxă, fără scaune, fără bănci, onoratul public lungindu-se pe pietrișul mărunt. PAS, Z. I 186. Te-ntreb și eu, ca onoratul meu coleg Axente Sever. CAMIL PETRESCU, O. II 221.

onorat a. cinstit, stimat.

*onorát, -ă adj. (lat. honoratus). Stimat, considerat, respectat: un suveran onorat de supușiĭ luĭ. Titlu de politeță dat cuĭva (dar nu ironic ca onorabil une-orĭ, ci foarte serios): onorate domnule!

onora [At: TEODOROVICI, I. 329/4 / S și: onno~ / Pzi: ~rez / E: lat honorare, fr honorer, it onoare] 1 vt A acorda cuiva respect Si: a cinsti, a respecta. 2 vt (Reg) A felicita pe cineva. 3 vt (Pop) A găzdui. 4 vt (C. i. o datorie bănească etc.) A achita în termen. 5 vt A retribui. 6 vr (Rar) A se lăuda.

*ONORA (-rez) vb. tr. și refl. A (se) cinsti [fr.].

ONORA, onorez, vb. I. Tranz. 1. A acorda cuiva respect, considerație, stimă. Tînără persoană care mă onorase cu vecinătatea ei era cam de aceeași vîrstă cu mine. GALACTION, O. I 57. Au nu știu c-al nostru nume Onorat de toți e-n lume? ALECSANDRI, P. I 207. ◊ (Ironic) Ruda dumneavoastră de altfel m-a onorat cu un foc de pușcă. DUMITRIU, B. F. 38. 2. (Cu privire la.o sumă de bani, la o poliță etc.) A achita, a plăti (în termen). Onorează nota de plată.

ONORA vb. I. tr. 1. A acorda cuiva o considerație deosebită. 2. A achita, a plăti (o datorie, o sumă de bani etc.). ♦ A retribui, a remunera. [Cf. lat. honorare, fr. honorer, it. onorare].

ONORA vb. tr. 1. a acorda cuiva o considerație deosebită. 2. a face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. a achita, a plăti (o datorie). ◊ a remunera. (< lat. honorare, fr. honorer)

A ONORA ~ez tranz. 1) (persoane) A înconjura cu onor; a trata cu mult respect și considerație (pentru anumite merite). ~ un scriitor. 2) (despre persoane suspuse) A trata cu considerație de pe o poziție de superioritate (recurgând la un gest sau act care subliniază atitudinea respectivă față de inferiori). L-a ~at cu o strângere de mână. Ne ~ează cu (sau prin) prezența sa. 3) A umple de onoare; a face să se bucure de onoare. Această sinceritate vă ~ează. 4) A trata cu multă considerație; a prețui în mod deosebit. A-și ~ profesia. 5) (datorii bănești) A achita la termen. 6) fig. (obligații, angajamente etc.) A îndeplini cu corectitudine. /<lat. honorare, fr. honorer, it. onorare

onorà v. 1. a cinsti, a da onoare și respect: onorați pe părinții voștri; 2. a avea multă stimă: a onora meritul, virtutea; 3. a face onoarea: el onorează patria sa; 4. a acorda ceeace se consideră ca o favoare: încrederea voastră m’onorează; 5. a se făli: el se onorează a fi amicul vostru.

*onoréz v. tr. (lat. honóro, -áre). Cinstesc, arăt cuĭva considerațiune și respect: a-țĭ onora părințiĭ, a onora virtutea. Fac onoare: oameniĭ marĭ onorează țara lor, încrederea luĭ te onorează. Acord ca o distincțiune, ca o favoare: a onora o reuniune cu prezența ta. V. refl. Am onoare, mă simt onorat.

onora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. onorez, 3 onorează; conj. prez. 1 sg. să onorez, 3 să onoreze

onora (a ~) vb., ind. prez. 3 onorează

onora vb., ind. prez. 1 sg. onorez, 3 sg. și pl. onorează

ONORAT adj. v. onorabil.

ONORAT adj. cinstit, onorabil, prețuit, respectabil, respectat, stimabil, stimat, venerabil, (înv.) omenit, preacinstit. (O familie ~.)

ONORA vb. 1. v. aprecia. 2. v. cinsti. 3. v. respecta. 4. v. achita. 5. v. retribui.

ONORA vb. 1. a aprecia, a cinsti, a considera, a prețui, a respecta, a stima, (înv.) a respectarisi, a respectălui, a respectui, a socoti. (Toți îl ~ în mod sincer.) 2. a cinsti. (Îl ~ această comportare.) 3. a îndeplini, a respecta, a ține, (pop.) a păzi. (Și-a ~ învoiala.) 4. a achita, a lichida, a plăti, (înv. și pop.) a număra, (înv. și reg.) a plini, (înv.) a răfui, a răspunde, (grecism înv.) a exoflisi. (Și-a ~ întreaga datorie.) 5. a plăti, a remunera, a retribui. (A ~ o muncă prestată.)

A onora ≠ a dezonora

ONORAT, -Ă adj. 1. Stimat, respectat. Oameni binevoitori, plăcuți, lăudați și onorați. calendabiu (1794), 1/24. Cine reprezintă pe onoratul guvern? d. zamfirescu, t. s. 55. Țața Eliza se simțea onorată că bădia catadicsește să se joace cu mine. brăescu, a. 84. Iată că onoratul nostru coleg vrea... să spuie o poveste. sadoveanu, o. ix, 459. În fața onoratei comisii s-a înființat un tînăr înalt. id. e. 162. Apoi te-ntreb și eu, ca onoratul meu coleg. camil petrescu, o. ii, 221. (Glumeț) Spectacolul se desfășura fără taxă, fără scaune, fără bănci, onoratul public lungindu-se pe pietrișul mărunt. pas, z. i, 186. ◊ (În formule de adresare) Înalt onoraților ascultători! tin. rom. 5/6. Domnule prea onorate. tomici, 1. v/1. ♦ (Substantivat, prin elidarea termenului determinat) Scrisoare, cerere. Nu pot da deocamdată răspuns categoric la onorata dv. din 19 prier. caragiale, o. vii, 31. 2. (Neobișnuit) Onorabil. Marea Britanie, Rossia și Franția... vor da un sfîrșit onorat îndelungatelor pătimiri ale Grechiei. ar (1829), 76¹/11. – PI.: onorați, -te. – V. onora. – Pentru primele atestări (sec. al XVIII-lea), cf. lat. honoratus, -a, -um, fr. honoré.

ONORA vb. I. 1. Tranz. A acorda cuiva respect, considerație, stimă; a respecta, a cinsti. Pre el ca pre un dumnezeu îl vor onora (cinsti). teodorovici, i. 329/4. Insultă-l, le onoară. heliade, o. i, 185. Să-l onnorăm pentru victoria de la Lepanto... lăzărescu, s. 10/2. O nație care nu onoră pe eroii și făcătorii ei de bine nu va produce niciodată eroi. filimon, o. ii, 10. Au nu știu c-a nostru nume Onorat de toți e-n lume? alecsandri, p. i, 207. Eu te onoram cu prietenia mea, pe cînd dumneata mă calomniai la minister. rebreanu, i. 240. Trebuie neapărat să-și onoreze cuvîntul, ca să rămînă cu obrazul curat. eftimiu, n. 38. Tînăra persoană care mă onorase cu vecinătatea ei era cam de aceeași vîrstă cu mine cel de atunci. galaction, o. 57. Își luase obiceiul să se întoarcă spre noi și să ne onoreze numai pe noi cu lămuririle lui. sadoveanu, o. vii, 348. ◊ refl. Fraților, mi s-a făcut o imputare și sînt mîndru de aceasta!... Mă onorez a zice că o merit!... caragiale, o. vi, 141. ♦ tranz. (Regional) A felicita (pe cineva), a gratula. cf. alr i 439/18, 69, 131, 150. ♦ tranz. (Într-un basm) A găzdui, a omeni. Ați venit, pe semne, la nunta împăratului nostru; duceți-vă acolo, că n-avem putere să vă onorăm. rădulescu-codin, I. 136. 2. tranz. (Complementul indică o datorie bănească, o poliță etc.) A achita, a plăti (în termen). Onorează nota de plată. dl. ♦ A retribui, a remunera. Strîngerea datelor menționate... se face de către... arhitecți, ingineri, ...contribuția lor fiind cu titlul gratuit sau onorate după caz. leg. ec. pl. 497. 3. refl. (Rar) A se lăuda, a se făli. El se onorează a fi amicul vostru. șăineanu. – Scris și: onnora. – prez. ind.: onorez, (învechit) pers. 3 onóră și onoáră. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare.