OS (pl. oase) sn. 1 🫀 Fie-care din părțile solide ce alcătuesc scheletul vertebratelor și care se compun dintr’o materie organică unită cu fosfat și cu carbonat de calce: scheletul omului e alcătuit din 226 de oase; ~ cu măduvă; pînă’n măduva oaselor; a se înneca cu un ~; ~ul pieptului; ~ de pește; ~ de balenă; despre un om slab, de-i poți număra coastele, se zice: e numai piele și oase, e numai oase înșirate, îi numeri oasele (de slab ce e), e slab de-i fluieră vîntul prin oase; cu oasele goale, gol de tot, despuiat; Ⓕ: a rupe sau a muia oasele cuiva, a-l snopi în bătaie: în carne și în oase, în persoană; a băga frica, fiori, spaima în oase, a umplea de groază; ud pînă la oase, ud pînă la piele, ud leoarcă; a-și odihni oasele, a se odihni; a da, a arunca, a făgădui cuiva un ~ de ros, a-i da, etc. și lui un mic profit, spre a-i astupa gura, spre a-l mulțumi pentru moment; (P): ~ul gol nici cîinii nu-l rod; a sta, a ședea în capul oaselor, a ședea ridicat în așternut, pe jos: el făcea multe nopți albe, chinuit, în capul oaselor, ca să n’adoarmă (VLAH.); 👉 CARNE1, CUȚIT1, LIMBĂ3 ¶ 2 pl. Rămășițele trupului unui mort, oseminte: au văzut acum pe Iliaș mergînd după oasele tătîne-său (NEC.); sub rotitoarele stoluri de corbi, se văd cîmpiile albite de oase (VLAH.); mănăstirea în care odihnesc oasele acestui fericit bărbat (ISP.); a-și lăsa, a-i rămînea oasele pe undeva, a-și pierde viața, a muri undeva ¶ 3 Carnea și sîngele, trupul, progenitura cuiva: acest dar mai tîrziu silește pe un urmaș din ~ul lui, pe Petru Rareș, a se amesteca în trebile Transilvaniei (BĂLC.); ~ sfînt, din Seminție domnească: a murit încredințat că-i ~ sfînt (SAD.) ¶ 4 🫀 Cheresteaua trupului (în spec. mîinile și picioarele): ~ul lui nu se deprindea nici cu o muncă (RET.); nu-i vine la socoteală cum crește copilul fără să pună ~ul la ceva (RET.); a ști cît (sau ce) poate ~ul cuiva, a ști ce e în stare să facă, cît prețuește cineva ¶ 5 Os de animal lucrat: nasturi de ~; mîner de ~; pieptene de ~ ¶ 6 🫀 ~ mort, a) Băn. osul craniului deasupra încheieturii fălcilor; b) 🐕 boală la piciorul calului numită și „osișor”: se coc în cuptor două pîni mici și, pînă-s încă fierbinți, se taie în două și se aplică pe ~uI mort (PĂC.) ¶ 7 Olten. Băn. 🌿 Sîmbure: ~ de prune ¶ 8 🌿 OSUL-IEPURELUI 👉 IEPURE4 [lat. ossum].

OS, oase, s. n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă. ◊ Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. ◊ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; ființă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viță. ◊ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum.

ONONIS L., ONONIS, fam. Leguminoase. Gen originar din Europa (mai ales, regiuni mediteraneene), cca 75 specii, erbacee, semiarbuști, rar arbuști. Flori (caliciul cu 5 lacinii puternic conturate, stindard, aproape, rotund, stamine. (10) concrescute) hermafrodite, singulare sau cîte 2-7 axilare, albe, galbene sau roz. Frunze trifoliate (foliole ovate. serat-denticulate), glandulos-păroase, prevăzute cu stipele mari, foliacee, denticulate. concrescute cu pețiolul. Frunzele inferioare uneori simple. Fruct, păstaie.

Ononis fruticosa L. Specie care înflorește vara. Flori albe sau roz în spic rar, terminal. Frunze trifoliate, caduce, oblonge, dentate, gri-verzi. Tufă (cca 0,55 m înălțime) ramificată.

Ononis hircina Jacq. Specie care înflorește vara. Flori roz, scurt-pedunculate, cîte 2 la baza bracteelor. Frunze glandulos-păroase, trifoliate. Tulpină dreaptă sau ascendentă, vîscos-păroasă.

Ononis rotundifolia L. Specie care înflorește primăvara-toamna. Flori albe sau roz, cîte 2, la baza bracteelor. Frunze trifoliate (foliolele eliptic-ovate, dentate), cea din mijloc lung-pețiolate, cele laterale sesile. Plantă de cca 0,45-0,55 m înălțime.

Ononis spinosa L. Specie care înflorește primăvara-toamna. Flori roz, singulare sau cîte 2, rar cîte 3, axilare. Ramuri spinoase. Frunze trifoliate (foliole ovat-oblonge, dințate, glabre). Plantă (cca 0,30-0,55 m înălțime) cu tulpină erectă sau ascendentă, foarte ramificată, ramuri spinoase, păroasă și cu cîțiva peri glanduloși.

OS s. 1. ciolan, (prin Mold.) bodolan, (prin Bucov.) boldan, (prin Maram.) ciont. (I-a dat câinelui un ~.) 2. (ANAT.) os coxal v. os iliac; os de sepie v. sepion; os hioid = os hioidian; os hioidian v. os hioid; os iliac = os coxal; os molar v. zigomă; os sternal v. stern; os zigomatic v. zigomă. 3. (BOT.) osul-iepurelui = a) (Ononis spinosa) (reg.) dârmotin, sălășitoare, sălăștioară, asudul-calului, sudoarea-calului; b) (Ononis arvensis) (reg.) sălășitoare, sălăștioară; c) (Ononis hircina) (reg.) sălășitoare; d) (Ononis repens) (pop.) sudoarea-calului, (reg.) sudoarea capului.