onomasiologie sfs [At: L. ROM. 1960, nr. 4, 4 / Pl: ~ii / E: ger Onomasiologie] Ramură a lingvisticii care studiază mijloacele folosite de o limbă sau de mai multe pentru a exprima o anumită noțiune. corectat(ă)

ONOMASIOLOGIE s.f. Ramură a lingvisticii care studiază numele din punctul de vedere al formei și conținutului lor. [Pron. -si-o-, gen. -iei. / < germ. Onomasiologie, cf. gr. onoma – nume, logos – studiu].

ONOMASIOLOGIE s. f. ramură a lingvisticii care studiază evoluția semnificației și a formei cuvintelor. (< fr. onomasiologie, germ. Onomasiologie)

ONOMASIOLOGIE f. Disciplină lingvistică care studiază denominația, pornind de la noțiuni și stabilind semnul verbal care corespunde noțiunii respective. [Sil. -si-o-] /<germ. Onomasiologie

onomasiologie (desp. -si-o-) s. f., art. onomasiologia, g.-d. onomasiologii, art. onomasiologiei

onomasiologie (-si-o-) s. f., art. onomasiologia, g.-d. onomasiologii, art. onomasiologiei

onomasiologie s. f. (sil. -si-o-), art. onomasiologia, g.-d. onomasiologii, art. onomasiologiei

ONOMASIOLOGIE s. f. (cf. fr. onomasiologie, germ. Onomasiologie, gr. onoma „nume”, onomasia „nume specific” + logos „știință”): ramură a lingvisticii care studiază numele din punctul de vedere al formei și conținutului lor.

ONOMASIO- „denumire, semnificație”. ◊ gr. onomasia „denumire” > fr. onomasio-, germ. id. > rom. onomasio-. □ ~logie (v. -logie₁), s. f., ramură a lingvisticii care studiază numele din punctul de vedere al formei și al conținutului lor.

ONOMASIOLOGIE s. f. Studiu al mijloacelor folosite de una sau de mai multe limbi pentru a exprima o anumită noțiune. În timp ce semasiología pleacă de la formă și ajunge la conținutul exprimat de aceasta, onomasiologia pornește de la conținut spre forma care îl exprimă. L. rom. 1960, nr. 4, 4, cf. der. – Din germ. Onomasiologie.