onomasiologie sfs [At: L. ROM. 1960, nr. 4, 4 / Pl: ~ii / E: ger Onomasiologie] Ramură a lingvisticii care studiază mijloacele folosite de o limbă sau de mai multe pentru a exprima o anumită noțiune. corectat(ă)

ONOMASIOLOGIE s.f. Ramură a lingvisticii care studiază numele din punctul de vedere al formei și conținutului lor. [Pron. -si-o-, gen. -iei. / < germ. Onomasiologie, cf. gr. onoma – nume, logos – studiu].

ONOMASIOLOGIE s. f. ramură a lingvisticii care studiază evoluția semnificației și a formei cuvintelor. (< fr. onomasiologie, germ. Onomasiologie)

ONOMASIOLOGIE f. Disciplină lingvistică care studiază denominația, pornind de la noțiuni și stabilind semnul verbal care corespunde noțiunii respective. [Sil. -si-o-] /<germ. Onomasiologie

onomasiologie (desp. -si-o-) s. f., art. onomasiologia, g.-d. onomasiologii, art. onomasiologiei

onomasiologie (-si-o-) s. f., art. onomasiologia, g.-d. onomasiologii, art. onomasiologiei

onomasiologie s. f. (sil. -si-o-), art. onomasiologia, g.-d. onomasiologii, art. onomasiologiei

ONOMASIOLOGIE s. f. (cf. fr. onomasiologie, germ. Onomasiologie, gr. onoma „nume”, onomasia „nume specific” + logos „știință”): ramură a lingvisticii care studiază numele din punctul de vedere al formei și conținutului lor.

ONOMASIO- „denumire, semnificație”. ◊ gr. onomasia „denumire” > fr. onomasio-, germ. id. > rom. onomasio-. □ ~logie (v. -logie₁), s. f., ramură a lingvisticii care studiază numele din punctul de vedere al formei și al conținutului lor.