OMONIMÍE, omonimii, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omonim (1); situație în care se află două sau mai multe omonime. – Din fr. homonymie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

OMONIMÍE f. lingv. Fenomen de coincidență a formei unor cuvinte diferite. /<fr. homonymie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OMONIMÍE s.f. Faptul sau însușirea de a fi omonim; situația în care se află două sau mai multe cuvinte omonime. [Gen. -iei, var. homonimie s.f. / cf. fr. homonymie].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OMONIMÍE s. f. faptul, însușirea de a fi omonim; situație în care se află două sau mai multe cuvinte omonime. (< fr. homonymie)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

omonimíe s. f., art. omonimía, g.-d. art. omonimíei; pl. omonimíi, art. omonimíile
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink