OMNIPOTÉNȚĂ s. f. (Livr.) Putere nelimitată, autoritate absolută; atotputernicie. [Var.: (înv.) omneputínță s. f.] – Din fr. omnipotence.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

OMNIPOTÉNȚĂ f. Caracter omnipotent; putere absolută. /<fr. omnipotence
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OMNIPOTÉNȚĂ s.f. Putere nelimitată; atotputernicie. [Cf. fr. omnipotence, cf. lat. omnis – tot, potentia – putere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OMNIPOTÉNȚĂ s. f. putere nelimitată; atotputernicie. (< fr. omnipotence, lat. omnipotentia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

OMNIPOTÉNȚĂ s. v. atotputernicie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

omnipoténță s. f., g.-d. art. omnipoténței
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink