omidă sf [At: PSALT. HUR. 89^v/2 / Pl: ~izi și (îrg) ~de / E: ngr ὁμίδας] 1 Larvă a unor insecte dăunătoare pomilor, cu corpul alcătuit din segmente acoperite cu peri. 2 (Pfm; îe) A mânca ca ~izile A mânca foarte mult. 3 (Ent; reg; îc) ~-cu-aripi Ochiul păunului (Saturnia pyri). 4 (Ent; reg; îac) Strigă (Acherontia atropos). 5 (Ent; reg; îc) ~-puturoasă Câinele babii (Oniscus murcirius). 6 (Fig) Om lacom. 7 (Fig) Femeie rea. 8 (Reg) Model realizat la războiul de țesut.

OMIDĂ (pl. -izi) sf. 1 🐙 Larva păroasă a fluturelui (🖼 3431): fata... curăță părul de uscături și de omizi (CRG.); vederea unui om al poliției îmi face impresia unei omizi ce ar cădea pe mine (ALX.); a mînca ca omizile, a mînca mult și fără saț: de aci: copilul e ~ la casa omului (MAR.) ¶ 2 Ⓕ Străin lacom de munca și averea omului, care nimicește totul ca și omizile: Frunză verde pălămidă, Plină-i țara de De ~, De ~ ungurească Și de gîrgără săsească (ALECS.) ¶ 2 Broderie, care caută să imite omida, pe țesăturile țărănești (🖼 3432) [o + ngr. μίδυζ].

OMIDĂ, omizi, s. f. Larva unor insecte, cu corpul alcătuit din segmente, uneori acoperit cu peri; se hrănește cu frunze, flori și fructe tinere și în general este dăunătoare pentru pomi. Milioane de omizi, înviate de căldura soarelui, pornesc nesățioase. SADOVEANU, O. VI 400. Vede un păr frumos și înflorit, dar plin de omizi. CREANGĂ, P. 287.

OMIDĂ ~zi f. Larvă de fluturi cu corpul vermiform, dăunătoare arborilor și culturilor agricole. ◊ A mânca ca ~zile a mânca extrem de mult. [G.-D. omizii] /<ngr. omídas

omidă f. 1. larvă de fluture; 2. specie de insectă ce roade foile arborilor; 3. fig. parazit: omidă nesățioasă AL. [Gr. bizantin MÍDAS: inițiala se datorește fuziunii cu articolul].

omídă f., pl. zĭ și (maĭ rar) de (vgr. ῾omidas, un insect care atacă legumele; o e art. m. care pe rom. s’a contopit cu subst.). Larvă de fluture: omizile aŭ forma unor vermĭ, îs foarte vătămătoare pomilor, cărora le mănîncă frunzele și trebuĭe distruse cu îngrijire. Fig. Parazit: Jidaniĭ îs niște omizĭ.

omidă s. f., g.-d. art. omizii; pl. omizi

omidă s. f., g.-d. art. omizii; pl. omizi

omidă s. f., g.-d. art. omizii; pl. omizi

omidă (omizi), s. f. – Larvă de insecte. – Mr. uńidă. Mgr. µίσας „vierme” (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 259; Meyer, Alb. St., IV, 61; Murnu 39; Tiktin; Diculescu, Elementele, 489), cu aglutinarea art. o, sau includerea art. gr. ỏ, cf. onanie. Bg. omida pare a proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 217). – Der. omizi, vb. (a curăți de omizi).

OMÍDĂ (< ngr.) s. f. Larvă de fluture, cu corpul alcătuit din segmente. După câteva năpârliri, se transformă în nimfă. ◊ Omida păroasă a stejarului = omida fluturelui Lymantria dispar, dăunătoare arborilor, de culoare cenușie-violacee, de c. 7 cm lungime, având peri cu venin foarte iritanți pentru om și animale. ◊ Omida păroasă a dudului = omida unui fluture mic, de culoare albă, originară din America de Sud (Hyphantria cunea); are un colorit gălbui, cu pete negre și portocalii și consumă frunzele dudului și ale pomilor fructiferi.

omidă, omizi s. f. (er.) vulvă.

a pune degetul la omidă expr. (er. – d. femei) a se masturba.

OMIDĂ s. f. 1. Larva unor insecte, de obicei dăunătoare pomilor, cu corpul alcătuit din segmente, uneori acoperit cu peri. Venriră lăcuste și omide cîte nu avea număr și mîncară toată iarba în pămîntul lor. psalt. hur. 89v/2. Vereră lăcuste și omide (cărăbuș d) ce nu lă era măsură. psalt. 221. Voiu tremete ierni greale... și foamete și lăcuste și omide și tuse rea (cca 1550-1600). gcr i, 8/24. Pre vasilesc și aspidă Vei îmbla ca pre omidă... Și nu te va linge răul. dosoftei, ps. 316/12, cf. anon. car., klein, d. 30. De omide... numai prin culesul și omorîtul lor se pot curăți pomii. economia, 141/19, cf. budai-deleanu, lex. Învățătura despre ținerea și creașterea omidelor sau goangelor de mătasă (a. 1823). bv iii, 430, cf. lb. Ramurile pomului udîndu-se cu apă soponită... omoară până și sămînța omidilor. ar (1829), 232/19, cf. polizu. Stîrpirea omizilor de pe varză. cuparencu, v. 45/6, cf. lm. Vede un păr frumos și înflorit, dar plin de omizi. creangă, p. 287. Dedeau cu caii preste oamenii lui Ercule și îi călcau în picioare ca pe niște omizi. ispirescu, U. 52, cf. DDRF, BARCIANU, MARIAN, INS. XII, 258, ALEXI, W., CANDREA, f. 178, BIANU, D. S. Omida face mare stricăciune frunzelor arborilor. severin, s. 92. Milioane de omizi, înviate de căldura soarelui, pornesc nesățioase. sadoveanu, o. vi, 233. Într-un an se fac mere, în altul le mănîncă omizile. călinescu, c. o. 12, cf. h ii 229, ix 509, x 465, xiv 445. Dă și ea de părul cel ticsit de omide. pop., ap. gcr ii, 352, cf. reteganul, ch. 27. Mușcăturile de urzică (înțepăturile) ori de omidă pricinuiesc niște burbonele cari produc un fel de mîncărime. pamfile, b. 49, cf. alr ii 6 026/723, ib. 6117/260,514. ◊ (Ca termen de comparație) Dar șoseaua nu mai putea cuprinde șiragurile înțesate [de mașini]. Ca o omidă uriașă cu inele de fier, abia se tîra ondulîndu-se. sadoveanu, o. xvii, 263. Nu mă pot închide în trecut Ca omida în gogoașa de mătasă. beniuc, v. 25. Vechilul ca omida, pă ce să pune tot istovește, zanne, p. iv, 677. ◊ expr. A mînca ca omizile = a mînca mult și fără saț. marian, ins. 263. ◊ Compuse: omidă-cu-aripi = a) ochiul păunului (Saturnia pyri) (Furcenii Vechi – Tecuci), alr sn iii h 744/605; b) strigă (Acherontia atropos) (Furcenii Vechi – Tecuci), alr ii 6 542/605; omidă-puturoasă = cîinele babii (Oniscus murarius) (Arpașu de Jos – Victoria), ib. 6 571/172. 2. fig. Om lacom, hrăpăreț. cf. șăineanu. ♦ Epitet dat unei femei rele. v. viespe, viperă, scorpie. Cf. dr. iv, 791. 3. (Regional) Alesătură pe pînză făcută în războiul de țesut. cf. ddrf, pamfile, i. c:. 291, h ii 254. – PI.: omizi și (învechit și regional) omide. – Din ngr. ο μισαε.