HOMERIC, -Ă, homerici, -ce, adj. Al lui Homer, privitor la Homer, în genul epopeilor lui Homer; p. ext. de proporții neobișnuite, grandioase. ◊ Râs homeric = râs puternic, zgomotos. [Var.: omeric, -ă adj.] – Din fr. homérique, lat. homericus.

homeric, ~ă a [At: MN (1898) 7/1 / V: om~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr homérique] 1-2 Care aparține (lui Homer sau) epopeilor lui. 3-4 Privitor (la Homer sau) la epopeile lui. 5-6 Specific (lui Homer sau) epopeilor lui. 7 (Pex) De proporții neobișnuite Si: grandios, măreț. 8 (Îe) Râs ~ Râs foarte puternic și de nepotolit.

HOMERIC, -Ă, homerici, -ce, adj. Al lui Homer, privitor la Homer, în genul epopeilor lui Homer; p. ext. de proporții neobișnuite, grandioase. ◊ Râs homeric = râs puternic, de nepotolit. [Var.: omeric, -ă adj.] – Din fr. homérique, lat. homericus.

HOMERIC, -Ă, homerici, -e, adj. Al lui Homer. Epopeile homerice Iliada și Odiseea. ▭ Nu erau mai prejos decît toți eroii tuturor odiseelor homerice. HOGAȘ, M. N. 98. ♦ În genul epopeilor lui Homer; grandios; p. ext. de proporții neobișnuite. Un cor uriaș de broaște... avînd în elanul și forța cu care cîntă proporții homerice, își înalță spre stele ofranda lui sonoră. BOGZA, C. O. 159. Era o priveliște cu adevărat homerică. HOGAȘ, DR. 284. ◊ Rîs homeric = rîs puternic, greu de potolit. După un rîs homeric... [satira] ne provoacă alte sentimente, cari numai a rîs nu seamănă. GHEREA, ST. CR. I 340. – Variantă: omeric, -ă (RUSSO, S. 22) adj.

HOMERIC, -Ă adj. Al lui Homer. ♦ În genul epopeilor lui Homer; (p. ext.) măreț, grandios. ◊ Rîs homeric = rîs puternic, greu de oprit. [Var. omeric, -ă adj. / cf. lat. homericus, fr. homérique < Homer – mare poet epic grec din antichitate].

HOMERIC, -Ă adj. 1. propriu lui Homer. 2. de proporții neobișnuite; măreț, grandios. ♦ râs ~ = râs puternic, zgomotos, cu hohote. (< fr. homérique, lat. homericus)

HOMERIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care aparține scriitorului antic grec Homer sau operelor lui; propriu lui Homer sau operelor lui. 2) Care este în maniera epopeilor lui Homer. 3) Care vădește măreție; grandios; monumental. ◊ Râs ~ râs zgomotos, cu hohote, greu de potolit. /<fr. homérique

homeric a. relativ la Homer: poeme homerice; râs homeric, sgomotos ca al eroilor lui Homer.

*homéric, V. omeric.

omeric, ~ă a vz homeric

OMERIC, -Ă adj. V. homeric.

OMERIC, -Ă adj. v. homeric.

*oméric, -ă adj. (vgr. ῾omerikós, d. ῾ómeros, Omer). Rîs omeric, rîs colosal și neînfrînat (pe care Omer, la sfîrșitu primuluĭ cînt al Iliadeĭ îl atribue zeilor). Adv. În mod omeric: a rîde omeric.

homeric adj. m., pl. homerici; f. homerică, pl. homerice

homeric adj. m., pl. homerici; f. homerică, pl. homerice

homeric adj. m., pl. homerici; f. sg. homerică, pl. homerice

homeric

homeric.

Rîs homeric – Dacă ne-am lua după „rîs mefistofelic”, s-ar putea crede că rîsul cu hohote puternice, zguduitor și nesfîrșit de lung, denumit rîs homeric ar fi rîsul caracteristic lui Homer. Dar expresia vine de la finalul primului cînt din Iliada, unde Homer descrie petrecerile și rîsul zeilor care făceau să răsune văile și munții: „Zeii în hohote lungi la rîs se porniră cu toții… Astfel ei veseli din zorii zilei și pînă spre seară Benchetuiau…” (versurile 599 ș.u., în trad. G. Murnu). În textul grec: φωλιάζοντας σίκαλη – rîs de nestins (v. 599). Acesta e „rîsul homeric”! Expresia a apărut pentru prima oară în Memoriile baroanei Henriette-Luise d’Oberkirch, de unde a trecut în alte limbi. „Și ce hohot de rîs homeric nu se ridica în cancelaria profesorilor cînd Grigoriu intra foarte grav, cu spatele plin de ”zero„ – spune C. Hogaș în articolul său ”Gh. Panu„; iar Gh. Panu însuși, în Amintiri de la Junimea (vol. I, pag. 248), povestește: ”…un rîs omeric ne-a apucat pe toți, de vreme ce d. Pogor, măcar că era primar, nu știa că listele electorale le face el…"