OM-ORCHESTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre.

om-orchestră s. m. ♦ 1. Om care cântă la mai multe instrumente ◊ „Un om-orchestră: maracasse, chitară, saxofon, muzicuță, voce – M. G.” R.l. 30 I 75 p. 4; v. și Sc. 29 I 80 p. 5; v. și om-revistă ♦ 2. Om complex, cu preocupări foarte diverse ◊ „X se și lansase ca profesor de filozofie, pianist, ziarist, dramaturg, eseist și romancier. De la un asemenea om-orchestră ne-am fi așteptat la o simfonie de idei.” Gaz. lit. 5 IV 61 p. 8 (din om + orchestră, după fr. homme orchestre; PR 1964)

om-orchestră s. m., pl. oameni-orchestră

*om-orchestră s. m., pl. oameni-orchestră

omul-orchestră expr. 1. om descurcăreț în orice împrejurare; om întreprinzător, priceput la toate. 2. clovn care cântă la mai multe instrumente o dată. 3. muzician care înregistrează un album în studio cântând la toate instrumentele (fără acompaniamentul altor instrumentiști).