olălăire sf [At: LB / V: (reg) h~, hololoi~, olăire^[1] / Pl: ~i / E: olălăi] (Îrg) Văicăreală. corectat(ă)

holălăi v vz olălăi

olăire^[1] sf vz olălăire

olălăi² vi [At: KLEIN, D. 63 / V: (reg) h~, ~lui / Pzi: ~esc / E: ns cf lălăi] (Îrg) 1 A face gălăgie Si: a țipa, a urla. 2 A se văicări.

olălui v vz olălăi² corectat(ă)

OLĂLĂIRE s. v. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plângere, plâns, tânguială, tânguire, tânguit, văitare, văitat, văitătură.

olălăire s. v. BOCEALĂ. BOCIRE. BOCIT. CĂINARE. JELIRE. JELIT. JELUIRE. LAMENTARE. LAMENTAȚIE. PLÎNGERE. PLÎNS. TÎNGUIALĂ. TÎNGUIRE. TÎNGUIT. VĂITARE. VĂITAT. VĂITĂTURĂ.

OLĂLĂI vb. v. boci, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita.

olălăi vb. v. BOCI. CĂINA. JELI. JELUI. LAMENTA. PLÎNGE. TÎNGUI. VĂICĂRI. VĂITA.

OLĂLĂIRE s. f. (Învechit și regional) Acțiunea de a olălăi; văicăreală, tînguire. cf. lb, polizu, lm. – pl.: olălăiri. – Și: olăire (lm), holălăire (lb, lm), hololoire (lm) s. f. – v. olălăi.

OLĂLĂl vb. IV. intranz. (Învechit și regional) A face gălăgie, a țipa, a urla; a se văicări, a se tîngui. cf. klein, d. 63, lb, polizu, pontbriant, d., lm, ddrf, gheție, r. m., barcianu, Alexi, w., rev. crit. iii, 163. – prez. ind.: olălăiesc. – Și: holălăi (klein, d. 63, pontbriant, d., lm, alexi, w.), olălui (lb) vb. IV. – cf. lălăi.