olăcări vi [At: CANTEMIR, IST. 324 / Pzi: ~resc / E: olăcar] 1 (Înv) A face meseria de curier. 2 (Mol) A hoinări.

OLĂCĂRI vb. (Mold., Ban.) A îndeplini slujba de olăcar. A: (Fig.)- Vrăjile lui spre moarte olăcăriia. CANTEMIR, IST. C: Olĕkĕrĕsk. Cursorem ago. AC, 357. Etimologie: olăcar + suf. -i. Vezi si olac, olăcar, olăcărie.

olăcărésc v. intr. Cov. Umblu de olac, umblu haĭmana, hoĭnăresc.