oltar sn [At: PSALT. 82 / V: (îrg) ~iu / Pl: ~e și (rar) ~uri, (nob, m) ~i / E: slv олътарь] (Îvp) Altar.

†OLTAR (pl. -re) sn. ⛪ = ALTAR: avem de gînd să complotăm vre’o răscoală cu pacinicii locuitori ai ~elor (ALX.); cînd în ~ul bisericilor, cînd la marginea orașelor (JIP.) [vsl.]

OLTAR, oltare, s. n. (Învechit) Altar. Nu mai jărtfim pe oltar nici un miel. RUSSO, S. 21. Să mai vărs o dată o lacrimă fierbinte P-al inimi-ți oltar. ALEXANDRESCU, M. 122.

oltar n. forma bisericească și populară pentru altar; fig. să mai vărs o lacrimă p’al inima-ți oltar GR. AL. [Slav. OLTARŬ (din lat. ALTARE)].

oltár, V. altar.

oltariu sn vz oltar

altar n. 1. masă pentru sacrificii (la necreștini); 2. sf. masă unde preotul săvârșește leturghia; 3. chiliuța din dosul iconostasului, în mijlocul căreia s’află sf. masă sau prestolul; 4. fig. cult, religiune: al dragostei altar AL. [Lat. ALTARE, pe lângă slavicul oltar, de aceeaș origină: dublet lexic latino-slav ca sânt și sfânt].

altár n., pl. e (lat. altarium, altare și altar, d. altus, înalt; it. altare, fr. autel). La Romanĭ, rîdicătura pe care se ardeaŭ victimele la sacrificiŭ. La creștinĭ, acea parte a bisericiĭ unde servește preutu și unde e sfînta masă. – Vechĭ (și azĭ rar) și oltar, d. vsl. olŭtarĭ, bg. oltar, ung. oltár (tot d. lat.).

oltar (înv., pop.) s. n., pl. oltare

oltar (înv., pop.) s. n., pl. oltare

oltar s. n., pl. oltare

OLTAR s. v. altar.

oltar s. v. ALTAR.

OLTAR s. n. (Învechit și popular) Altar. Și întra-voiu cătră oltariul (altariul c, c², h) Dzeului. psalt. 82, cf. 100. Prorocii tăi uciseră și oltariul tău săpară. coresi, l. 25,7/7. Noe zidi un oltariu domnului. palia (1582), 37/16. Năvăli de în oltar un om de lovi pre împăratul. moxa, 391/9. Patriarhul... întră în oltariul besearecei. varlaam, c. 138, cf. eustrație, prav. 9/6. Și în sfîntul oltar deasupra preastolului, încă făcu un lucru minunat (a. 1654). gcr i, 172/22. Și vițăi pre oltari-ț vom aduce. dosoftei, ps. 171/16. Luîndu-l de mînă părintele Theodosie pînă l-au băgat în sfîntul oltar. ist.T. r. 4. Unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariu. neculce, l. 8. Păzea focul carele la oltariul boazii ardea. cantemir, hr. 97. Odăjdiile ceale învechite... să le îngropați în oltariu afund (a. 1702). gcr i, 346/16, cf. anon. car., gheorgachi, cer. (1762), 207. Rămase mucenicul neclătit în oltariu. mineiul (1776), 94^rl/4, cf. klein, d. 148. El nu ș-au clintit mîna sa, nici au aruncat cărbunii împreună cu tămîia preste oltariu înaintea idolilor (a. 1809). gcr ii, 204/34. A lui Venus biserică Oltarele își ridică. bărac, a. 78/2. Depunem înaintea oltarului tău prinosul recunoștinței noastre. marcovici, d. 155/9. Aurul ferit de oameni... nu era încă pe-a oltariurilor față. conachi, p. 297. Nu mai jărtfim pe oltar un miel. russo, s. 21, cf. POLIZU, ALEXANDRESCU, m. IV, CIHAC, I, 10, ii, 227, hem 927, ddrf, șăineanu, barcianu, alexi, w. Căci lauda fecioarelor Se aduce în oltar Pe sine domnului dar. șez. viii, .40. ◊ fig. Noi acmu-l priimim de oltariu adevărat pre h[risto]s viu, depreună cu nevăzuta d[u]mn[e]zeire (a. 1642). gcr i, 101/21; La piept ard cu libov mare Idoleștile oltare. bărac, a. 19/24. Să mai vărs o dată o lacrimă fierbinte P-al inimii-ți oltar? alexandrescu, m. 122. – PI.: oltare și (rar) oltaruri, (neobișnuit, m.,) oltari. – Și: oltariu s. n. – Din slavon. опътпрв.