OLOGÍRE, ologiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) ologi și rezultatul ei; ologeală. – V. ologi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

ologíre s. f., g.-d. art. ologírii; pl. ologíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OLOGÍ, ologesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A face pe cineva să devină olog (1) (lovindu-l, rănindu-l etc.) sau a rămâne, a deveni olog (în urma unui accident sau a unei boli). – Din olog.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

A OLOGÍ ~ésc tranz. A face să se ologească. /Din olog
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE OLOGÍ mă ~ésc intranz. A deveni olog; a se face olog. /Din olog
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OLOGÍ vb. 1. a (se) schilodi, (înv. și reg.) a (se) calici. (Un om care a ~.) 2. a (se) cotonogi. (O vită care a ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ologí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ologésc, imperf. 3 sg. ologeá; conj. prez. 3 sg. și pl. ologeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink