ologire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: ologi] (Rar) 1-3 Ologie (1-3)

OLOGIRE s. f. Ologeală. Tata a alergat înnebunit cu arma în mîini, pînă la ologire. SAHIA, N. 15.

OLOGI, ologesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A face pe cineva să devină olog (1) (lovindu-l, rănindu-l etc.) sau a rămâne, a deveni olog (în urma unui accident sau a unei boli). – Din olog.

ologi [At: LB / V: (reg) ul~ / Pzi: ~gesc / E: olog] 1-2 vt A face pe cineva olog (1, 3) lovindu-l, rănindu-l etc. 3-4 vi A deveni olog (1-2).

DĂLOGI = OLOGI.

OLOGI (-ogesc) I. vb. tr. A face olog: cît pe ce era să ne ologească boaita cea îndrăcită (CRG.). II. vb. intr. 🩺 A deveni olog, a rămînea fără picioare: cînd doi inși răsucesc o ață, și unul șade jos, iar altul în picioare, cel care șade jos va ~ (GOR.); din care pricină ologesc vitele ce... se nutresc cu turte de aceste de cînepă (ION.); F: cînd țara n’are nici de unele, ologește repede (JIP.).

OLOGI, ologesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A face pe cineva să devină olog (1) (lovindu-l, rănindu-l etc.) sau a rămâne, a deveni olog (în urma unui accident sau a unei boli). – Din olog.

OLOGI, ologesc, vb. IV. 1. Tranz. A face pe cineva să devină olog (lovindu-l, rănindu-l etc.). Cît pe ce era să ne ologească boaita cea îndrăcită. CREANGĂ, A. 43. Nouă cai că-mi ologea. TEODORESCU, P. P. 90. 2. Intranz. A rămîne olog (în urma unui accident sau a unei boli). De ți-ar ologi picioarele, îți rămîne gura. CAMILAR, N. II 351. Îi crescuse barba de trei coți... surzise și ologise. FILIMON, C. 301.

A SE OLOGI mă ~esc intranz. A deveni olog; a se face olog. /Din olog

A OLOGI ~esc tranz. A face să se ologească. /Din olog

ologì v. a face olog.

ologésc v. tr. (d. olog). Fac olog. V. intr. Ajung olog.

ologire (rar) s. f., g.-d. art. ologirii; pl. ologiri

ologire (rar) s. f., g.-d. art. ologirii; pl. ologiri

ologire s. f., g.-d. art. ologirii; pl. ologiri

ologi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ologesc, 3 sg. ologește, imperf. 1 ologeam; conj. prez. 1 sg. să ologesc, 3 să ologească

ologi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ologesc, imperf. 3 sg. ologea; conj. prez. 3 să ologească

ologi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ologesc, imperf. 3 sg. ologea; conj. prez. 3 sg. și pl. ologească

OLOGI vb. 1. a (se) schilodi, (înv. și reg.) a (se) calici. (Un om care a ~.) 2. a (se) cotonogi. (O vită care a ~.)

OLOGI vb. 1. a (se) schilodi, (înv. și reg.) a (se) calici. (Un om care s-a ~.) 2. a cotonogi. (O vită care a ~.)

OLOGIRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) ologi. cf. polizu, ddrf, barcianu, alexi, w. Tata a alergat înnebunit cu arma în mîini, pînă la ologire. sahia, n. 15. – pl.: ologiri. – v. ologi.

OLOGI vb. IV. Tranz. A face pe cineva olog (I 1) (lovindu-l, rănindu-l etc.). cf. lb Umblă parcă-s ologiți Sau copii nedumeriți. MUMULEANU, c. 134/9, cf. POLIZU, LM. Cît pe ce era să ne ologească boaita cea îndrăcită. CREANGĂ, a. 43, cf. DDRF, ȘĂINEANU, ALEXI, W. Muma pădurii... îi ologește de picioare. candrea, f. 165. La picioarele lui se zbăteau cîțiva puișori pe care îi ologise. camilar, c. 25. Behăie pînă stîrnește Toți dulăii de pe stradă, Iar cînd fuge, ologește Orătăniile-n ogradă, v. rom. mai 1954, 81. Nouă cai că-mi ologea Și alți nouă ciumpăvea. teodorescu, p. p. 90, cf. șez. v, 114, xv, 49. ♦ Intranz. A deveni olog. Cf.. lb. Îi crescuse barba de trei coți, ochii-i luceau ca de strigoi, surzise și ologise. filimon, o. i, 293, cf. pamfile, dușm. 15, gorovei, cr. 13. Fostul primar ologi de partea dreaptă, îndată ce auzi vestea. agîrbiceanu, a. 489, cf. alr ii 4178/172, 987. ◊ Fig. Cînd... n-are nici de unele, ologește repede. jipescu, ap. cade. ◊ refl. (Regional) S-o ologit. alr ii 4178/130. – prez. ind.: ologesc. – Și: (regional) ulogi vb. IV. alr u 4 178/36. – v. olog.