OLOGI, ologesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A face pe cineva să devină olog (1) (lovindu-l, rănindu-l etc.) sau a rămâne, a deveni olog (în urma unui accident sau a unei boli). – Din olog.

ologi [At: LB / V: (reg) ul~ / Pzi: ~gesc / E: olog] 1-2 vt A face pe cineva olog (1, 3) lovindu-l, rănindu-l etc. 3-4 vi A deveni olog (1-2).

OLOGI (-ogesc) I. vb. tr. A face olog: cît pe ce era să ne ologească boaita cea îndrăcită (CRG.). II. vb. intr. 🩺 A deveni olog, a rămînea fără picioare: cînd doi inși răsucesc o ață, și unul șade jos, iar altul în picioare, cel care șade jos va ~ (GOR.); din care pricină ologesc vitele ce... se nutresc cu turte de aceste de cînepă (ION.); F: cînd țara n’are nici de unele, ologește repede (JIP.).

OLOGI, ologesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A face pe cineva să devină olog (1) (lovindu-l, rănindu-l etc.) sau a rămâne, a deveni olog (în urma unui accident sau a unei boli). – Din olog.

OLOGI, ologesc, vb. IV. 1. Tranz. A face pe cineva să devină olog (lovindu-l, rănindu-l etc.). Cît pe ce era să ne ologească boaita cea îndrăcită. CREANGĂ, A. 43. Nouă cai că-mi ologea. TEODORESCU, P. P. 90. 2. Intranz. A rămîne olog (în urma unui accident sau a unei boli). De ți-ar ologi picioarele, îți rămîne gura. CAMILAR, N. II 351. Îi crescuse barba de trei coți... surzise și ologise. FILIMON, C. 301.

A SE OLOGI mă ~esc intranz. A deveni olog; a se face olog. /Din olog

A OLOGI ~esc tranz. A face să se ologească. /Din olog

ologì v. a face olog.

olog, ~oagă [At: CORESI, L. 65/10 / V: (reg) ul~ / Pl: ~ogi, ~oage / E: ns cf alb ulok] 1-2 smf, a (Persoană) căreia îi lipsește un picior sau amândouă (rar; o mână sau amândouă) Si: ciung, șchiop. 3-4 smf, a (Persoană) care are un defect de mers. 5 a (Îlv) A lăsa (pe cineva) ~ A ologi (1). 6 sn (Reg) Boală a vitelor nedefinită mai îndeaproape. 7 sm (Reg) Sărăntoc. 8 sm (Reg) Cerșetor. 9 a (Pan; d. unele plante) Care, deosebindu-se de speciile înrudite, nu are cârcei și nu se agață pe arac Si: (reg) ologuță. 10 sm (Reg) Varietate de struguri. 11 sfa (Reg) Broderie populară nedefinită mai îndeaproape.

ulog¹ sm vz olog

ulog², ~oagă a vz olog

DĂLOGI = OLOGI.

OLOG, -OAGĂ adj. și sm. f. 1 🩺 Căruia-i lipsește un picior sau amîndouă, care are picioarele diformate sau paralizate și nu poate umbla: era ~ de amândouă picioarele (ISP.); se nasc ciunți la mîini, ~i la picioare, care-s uscate și sbîrcite ca fusele (SB.); Ciung nu sînt, ~ nu sînt, cap, mîini și picioare am (PANN); F: Judecata-i e oloagă, că-i lipsește’n cap o doagă (PANN); ¶ 2 🌿 FASOLE-OLOAGĂ 👉 FASOLE1 [rus. sulogij, srb. uloga].

ULOG adj. și sm. Băn. = OLOG.

OLOG, -OAGĂ, ologi, -oage, adj. 1. Căruia îi lipsește un picior sau amîndouă; care nu poate umbla bine sau nu poate umbla de loc. V. șchiop. Era olog de amîndouă picioarele. ISPIRESCU, L. 313. Bătrînețele m-au făcut olog de picioare. ALECSANDRI, T. I 430. De bătături durerea te face olog. NEGRUZZI, S. II 189. ◊ (Substantivat) Făcu milostenie ologului din ușa bisericii. DUMITRIU, N. 121. Stai, ologule... strigă careva către Sender. CAMILAR, N. I 92. Tocmai atunci se tîrăște. pe poartă, printre picioarele oamenilor, Savista, oloaga satului. REBREANU, I. 15. ♦ Fig. Care are un defect, infirm; stricat. Judecata-i e oloagă, Că-i lipsește-n cap o doagă. PANN, P. V. I 10. 2. Fig. (Despre unele plante) Care nu are cîrcei și nu se agață pe arac. Fasole oloagă. Mazăre oloagă. ▭ Via oloagă, lăsată cu două capuri, crește scoțînd lăstare de la tot ochiul. I. IONESCU, M. 370.

OLOG oloagă (ologi, oloage) și substantival (despre persoane) 1) Care nu are picioare sau are numai unul. 2) Care se află în imposibilitatea de a se folosi de picioare; cu picioarele paralizate. 3) (despre picioare) Care nu funcționează; incapabil să funcționeze. /cf. alb. ulok

olog a. 1. lipsit de un picior; 2. Bot. mic de volum: fasole oloagă. [Serb. ULOGA].

ológ, -oágă adj. (rus. dial. ulógiĭ, olog, sărac [rut. „șes, neted”]; bg. ulogarka, olog; sîrb. nsl. ulogi [pl.], podagră. E compus ca și po-log). Lipsit de un picĭor (șchĭop) saŭ de amîndoŭă. Fig. Defectuos: judecată oloagă. Fasole oloagă, un fel de fasole cu tulpina joasă și care nu se învălătucește (phaséolus nánus). E originară din America de Sud și se cultivă mult. V. cĭunt.

ologésc v. tr. (d. olog). Fac olog. V. intr. Ajung olog.

ologi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ologesc, 3 sg. ologește, imperf. 1 ologeam; conj. prez. 1 sg. să ologesc, 3 să ologească

ologi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ologesc, imperf. 3 sg. ologea; conj. prez. 3 să ologească

ologi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ologesc, imperf. 3 sg. ologea; conj. prez. 3 sg. și pl. ologească

olog adj. m., s. m., pl. ologi; adj. f., s. f. oloagă, pl. oloage

!olog adj. m., s. m., pl. ologi; adj. f., s. f. oloagă, pl. oloage

olog adj. m., pl. ologi; f. sg. oloagă, pl. oloage

olog (oloagă), adj. – 1. Paralitic, damblagiu de picioare. – 2. Defectuos, incomplet. – 3. (Planta) pitică în comparație cu celelalte din specia ei. – Mr. ulog. Sl., cf. rus. ulogij (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 227; Conev 90), bg. ulogarka, sb. ulogi „podagră”, alb. uljok, uljogu. Der. direct din rusă nu e posibilă, avînd în vedere mr. și alb. – Der. ologi, vb. (a paraliza, a împuțina, a răni); ologie (var. ologeală), s. f. (paralizie, dambla).

OLOGI vb. 1. a (se) schilodi, (înv. și reg.) a (se) calici. (Un om care a ~.) 2. a (se) cotonogi. (O vită care a ~.)

OLOGI vb. 1. a (se) schilodi, (înv. și reg.) a (se) calici. (Un om care s-a ~.) 2. a cotonogi. (O vită care a ~.)

OLOG adj., s. schilod, (înv. și reg.) slăbănog, (fam.) șontorog. (Om ~.)

OLOG adj., s. schilod, (înv. și reg.) slăbănog, (fam.) șontorog. (Om ~.)

OLOGI vb. IV. Tranz. A face pe cineva olog (I 1) (lovindu-l, rănindu-l etc.). cf. lb Umblă parcă-s ologiți Sau copii nedumeriți. MUMULEANU, c. 134/9, cf. POLIZU, LM. Cît pe ce era să ne ologească boaita cea îndrăcită. CREANGĂ, a. 43, cf. DDRF, ȘĂINEANU, ALEXI, W. Muma pădurii... îi ologește de picioare. candrea, f. 165. La picioarele lui se zbăteau cîțiva puișori pe care îi ologise. camilar, c. 25. Behăie pînă stîrnește Toți dulăii de pe stradă, Iar cînd fuge, ologește Orătăniile-n ogradă, v. rom. mai 1954, 81. Nouă cai că-mi ologea Și alți nouă ciumpăvea. teodorescu, p. p. 90, cf. șez. v, 114, xv, 49. ♦ Intranz. A deveni olog. Cf.. lb. Îi crescuse barba de trei coți, ochii-i luceau ca de strigoi, surzise și ologise. filimon, o. i, 293, cf. pamfile, dușm. 15, gorovei, cr. 13. Fostul primar ologi de partea dreaptă, îndată ce auzi vestea. agîrbiceanu, a. 489, cf. alr ii 4178/172, 987. ◊ Fig. Cînd... n-are nici de unele, ologește repede. jipescu, ap. cade. ◊ refl. (Regional) S-o ologit. alr ii 4178/130. – prez. ind.: ologesc. – Și: (regional) ulogi vb. IV. alr u 4 178/36. – v. olog.

OLOG, -OAGĂ adj., s. f. I. adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) căreia îi lipsește un picior sau amîndouă (rar, o mînă sau amîndouă); (persoană) care nu poate umbla (bine). v. șchiop, ciung. Neputincios de picioare șădea olog. coresi, l. 65/10. Bolnavii au tămăduit, ologii au făcut cu picioare. variaam, c. 99. Tu, lidule, ologule, să fugi la muntile cel gonțos. herodot (1645), 22. I s-au zgîrcit vinele ș-au rămas olog păn la moartea lui. neculce, l. 81. Fost-au din pîntecile maicii lui olog. antim, p; 222, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., CLEMENS, LB. De bătături durerea te face-olog să îmbli. negRuzzi, s. ii, 189, cf. i. ionescu, m. 188. Bătrînețele m-au făcut olog de picioare. alecsandri, t. i, 430. Îi gonea din urmă și-i ucidea ca pe lăcuste cînd sînt oloage. ispirescu, m. v. 24, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., severin, s. 17. Tocmai atunci se tîrăște pe poartă, printre picioarele oamenilor, Savista, oloaga satulu. rebreanu, i. 15. Vor rămîne pe toată viața ologi. camilar, n. i, 34. Tu ești ciont, și eu olog. vasiliu, p. l. 173. Olog, umblă neîncetat: Mut, răspunde răspicat (Ceasornicul). sadoveanu, p. c. 14, cf. șez. i, 38, alr ii/i h 115, alrm ii/i h 162. ◊ Fig. Judecata-i e oloagă Că-i lipsește-n cap o doagă. pann, p. v. i, 10/1. ◊ loc. vb. A lăsa (pe cineva) olog = a ologi. I-o căzut un butuc peste picioare și l-o lăsat olog. hogaș, dr. i, 71. ♦ (Substantivat, n., regional) Boală de vite (nedefinită mai îndeaproape). cf. h iv 123, xvi 56. ♦ (Substantivat, m., regional) Sărăntoc; cerșetor. cf. caba, săl. 91, alr i 451/508, ib. 452/65. 2. p. anal. (Mai ales la f., despre unele plante) Care, deosebindu-se de speciile obișnuite, nu are cîrcei și nu se agață pe arac. cf. lb, heM 2133. Via cultivată este sau oloagă sau cu haraci. i. ionescu, m. 370, cf. cihac, ii, 227, barcianu, alexi, w., tdrg. Fasolea oloagă crește sub înfățișare de tufă, neavînd lăstari cari să se lege de ceva. pamfile, a. r. 184, cf. scriban, n., i. cr. iv, 250, h ii 297, iv 8, v 88, x 581, xvi 9, xviii 25, 302. ◊ (Regional) Păpușoi olog v. păpușoi. ♦ (Substantivat, regional) Varietate de struguri. cf. jipescu, o. 53. II. s. f. art. (Regional) Numele unei broderii populare (nedefinite mai îndeaproape) (Rîciu – Tîrgu Mureș), alr i 1 762/243. – pl.: ologi, -oage. – Și: (regional) ulog, -oagă adj. alr ii/ii h 115, alr ii 4177/2, 27, 36, 47, 76, 105, 833. – Etimologia necunoscută. cf. alb. ulok „cu picioarele paralizate”.