olofir sn vz olovir

olofír n., pl. e (contras din gr. olopórfyros, tot de purpură, de unde și vrus. olovírŭ). L V. Mold. Haĭnă de purpură: era bogat și se îmbrăca în olofire și în urșinice (Varl. Cazania, 194).

olovir sn [At: COD. TOD. 222 / V: ~ofir, ~n / Pl: ~e / E: ngr ὁλόβηρος] 1-2 (Înv) (Stofă sau) haină de purpură.

olovirn sn vz olovir

olofir (-re), s. n. – Purpură. Mgr. ỏλόβηρον, direct sau prin intermediul sl. oloviru (Tiktin; cf. Vasmer, II, 264).

olofir, olofire, s.n. (înv.) haină de purpură.

olovir, olovire, s.n. (înv.) stofă sau haină de purpură.

OLOFIR s. n. v. olovir.

OLOVIR s. n. (Învechit) Stofă sau haină de purpură. Un om era bogat și se îmbrăca în olovire. cod. tod. 222. Așternutul lui era de olovirne. moxa, 394/16. Să îmbrăca în olofire și în urșinice. varlaam, c. 281, cf. dosoftei, v. s. ianuarie 40^v/29, anon. car., budai-deleanu, LF.X., DDRF, TDRG, ARHIVA, XXVII, 239, DHLR II, 547, SCRIBAN, D. – pl.: olovire. – Și: olovirn, (prin apropiere de fir) olofir s. n. – Din ngr. δλσβηροζ.