OLIGOCHET, oligochete, s. n. (La pl.) Clasă de anelide terestre și dulcicole, lipsite de parapode și cu puțini peri (Oligochaeta); (și la sg.) vierme din această clasă. – Din fr. oligochète.

oligochet sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr oligochètes] 1 (Lpl) Clasă de anelide terestre și dulcicole, lipsite de parapode și cu puțini peri (Oligochaeta). 2 (Șls) Vierme din această clasă.

OLIGOCHET, oligochete, s. n. (La pl.) Clasă de anelide terestre și dulcicole, lipsite de parapode și cu puțini peri (Oligochaeta); (și la sg.) vierme din această clasă. – Din fr. oligochètes.

OLIGOCHETE s.n.pl. (Biol.) Clasă de anelide cu corpul acoperit cu puțini perișori chitinoși, care trăiesc în număr mare în pămîntul umed; (la sg.) vierme din această clasă. [Sg. oligochet. / < fr. oligochètes, cf. gr. oligos – puțin, khaite – păr].

OLIGOCHETE s. n. pl. clasă de anelide terestre sau de apă dulce, cu corpul acoperit cu puțini perișori chitinoși: râma. (< fr. oligochètes)

oligochet s. n., pl. oligochete

oligochet s. n., pl. oligochete

oligochet s. n., pl. oligochete

OLIGO- „reducere, scădere; mic, restrîns, redus”. ◊ gr. oligos „puțin, mic” > fr. oligo-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. oligo-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu puține fructe; ~cefal (v. -cefal), adj., (despre inflorescențe) format din cîteva capitule; ~cen (v. -cen₁), adj., s. n., 1. s. n., Epocă superioară a paleogenului. 2. adj., Care aparține acestei epoci; ~chete (v. -chete), s. n. pl., clasă de anelide terestre și dulcicole, cu corpul acoperit cu puțini peri; ~citemie (v. cit/o-, v. -emie), s. f., reducere a numărului globulelor roșii din sînge; ~cranie (v. -cranie), s. f., dezvoltare insuficientă a volumului cutiei craniene; ~crație (v. -crație), s. f., oligarhie*; ~cromie (v. -cromie), s. f., anemie produsă prin reducerea încărcăturii hemoglobinice; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., anomalie caracterizată printr-un număr mai mic decît cel normal al degetelor de la mîini și picioare; ~dendrocit (v. dendro-, v. -cit), s. n., oligodendroglie*; ~dendroglie (v. dendro-, v. -glie), s. f., celulă mică a sistemului nervos, caracterizată prin nuclei sferoizi și prelungiri citoplasmice fine; sin. oligodendrocit, oligoglie; ~dinamic (v. -dinamic), adj., 1. Cu putere slabă. 2. Care desfășoară activitate chimică în cantități foarte mici; ~dinamie (v. -dinamie), s. f., acțiune de distrugere a bacteriilor din apă de către ionii metalelor grele, la o concentrație foarte mică a acestora; ~dipsie (v. -dipsie), s. f., diminuare a senzației de sete; ~fag (v. -fag), adj., cu nutriție limitată la puține specii de plante; ~fagie (v. -fagie), s. f., scădere a poftei de mîncare; ~fil (v. -fil₂), adj., cu un număr mic de frunze; ~filetic (v. -filetic), adj., (despre organisme) care își are originea în cîteva forme primitive; ~fotic (v. -fotic), adj., (despre plante) care trăiește în medii cu luminozitate slabă; ~frenie (v. -frenie), s. f., stare patologică caracterizată prin rămînerea în urmă a facultăților psihice; ~frenologie (v. freno-₂, v. -logie₁), s. f., disciplină medicală care se ocupă cu studiul oligofreniei; ~frenopedagogie (v. freno-₂, v. ped/o-₁, v. -agogie), s. f., parte a defectologiei care tratează despre educarea deficienților mintali; ~genic (v. -genic), adj., (despre un caracter ereditar) controlat de un număr redus de gene; ~glie (v. -glie), s. f., oligodendroglie*; ~halin (v. -halin), adj., (despre bazine acvatice) care posedă un conținut de 0,5-3 g de clorură de sodiu la litru; ~hidroză (v. -hidroză), s. f., diminuare accentuată a secreției sudorale; ~manie (v. -manie), s. f., afecțiune psihică cuprinzînd un număr restrîns de bolnavi; ~melie (v. -melie), s. f., subțiere congenitală excesivă a membrelor sau deficiență în numărul lor; ~menoree (v. meno-, v. -ree), s. f., diminuarea frecvenței menstruației; ~mer (v. -mer), adj., 1. Care prezintă un număr redus de elemente structurale. 2. (Despre un ciclu floral) Care are un număr mic de elemente constitutive; ~nitrofil (v. nitro-, v. -fil₁), adj., (despre bacterii) care trăiește într-un mediu cu puțin azot; ~riz (v. -riz), adj., (despre plante) care posedă un număr mic de rădăcini; ~saprobii (v. sapro-, v. -bie), s. f. pl., forme vegetale și animale prezente în apa puțin încărcată cu substanțe putrescibile, în care mineralizarea materiilor organice este terminată; ~saprobiotic (v. sapro-, v. -biotic), adj., (despre organisme) care trăiește în ape puțin contaminate; ~sialie (v. -sialie), s. f., reducere a secreției salivare; ~sperm (v. -sperm), adj., s. n., (fruct) care cuprinde un număr redus de semințe; ~spermie (v. -spermie), s. f., reducere a numărului de spermatozoizi din lichidul seminal; ~spore (v. -spor), s. f. pl., (plante) care produc un număr redus de spori sau de granule de polen; ~taxie (v. -taxie), s. f., reducere a numărului de verticile florale; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizarea oligoelementelor în scop terapeutic; ~toc (v. -toc), adj., care generează puțini muguri sau cîteva ramuri; ~trih (v. -trih), adj., (despre vegetale) puțin păros; ~trof (v. -trof), adj., (despre plante) care crește pe soluri sărace în substanțe nutritive; ~trofie (v. -trofie), s. f., 1. Nutriție deficientă. 2. Stare a plantelor oligotrofe; ~trofofil (v. trofo-, v. -fil₁), adj., care crește în medii sărace în substanțe nutritive; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre insecte) care vizitează un număr restrîns de plante în vederea polenizării; ~zoospermie (v. zoo-, v. -spermie), s. f., cantitate mică de ejaculat, datorită scăderii secreției de spermă.