olicău, olicauă, (ulicău, ulicar), adv. – (reg.) Care umblă brambura; vagabond, pierde-vară, plimbăreț; care bate drumurile: „Ce-o fi făcând și pe unde umblă olicău?” (Bilțiu, 1999: 165). „Toată noaptea am umblat olicău pe Obreje...” (Bilțiu, 1990: 259). – Var. a lui ulicău (< uliță „drum rural”).

olicău, olicauă, adv. – (Despre oameni) Care umblă brambura; vagabond, plimbăreț; care bate drumurile: „Ce-o fi făcând și pe unde umblă olicău?” (Bilțiu 1999: 165). „Toată noaptea am umblat olicău pe Obreje...” (Bilțiu 1990: 259). – Din ulicău (< uliță „drum rural”).