olac [At: NECULCE, L. 140 / V: (nob) ~ă sf / Pl: (1-2) ~aci și (3-15) ~ace, (rar) ~uri / E: tc ulak] (Îrg) 1 smn Curier special care ducea, de obicei călare, vești sau corespondență în țară și peste hotare Si: mesager, sol. 2 sm (Pex) Mesaj. 3 sn Serviciu de transport pentru călători și pentru corespondență folosit înainte de introducerea căilor ferate Si: menzil, poștă. 4 sn Poștalion. 5-6 sn (Îla) De ~ Care aparținea (poștei sau) poștalionului. 7 sn (Îal) Care era folosit pentru necesitățile transportului călătorilor și al corespondenței. 8 sn (D. cai; îal) Datorat de săteni trimișilor domnești în țară, ca prestație temporară, în sec. XV-XVIII. 9 sn (Îljv) De ~ Iute. 10 sn (Îlav) De ~ Suficient. 11 sn (D. cai; îla) De ~ De corvoadă. 12 sn (D. oameni; îal) Obligat să muncească peste puteri. 13 sn (Îlav) În cai de ~ Prin poștă. 14 sn (Îal; pex) Urgent. 15 sn (Îe) A lua (pe cineva) de ~ A grăbi. 16 sn Cal de poștă. 17 sn Impozit perceput asupra cailor.

OLAC, (1) olaci, s. m., (2) olace, s. n. (învechit) 1. Curier special (călare); sol, ștafetă. Ce fugă! Ce primblare de olac... cale de-o poștă călare. ALECSANDRI, T. 601. Spre noi vine Un olac; în drum ne ține. De praf negru ca arapul, Sare, dă să-și spargă capul. VĂCĂRESCU, P. 337. ◊ Lipcan de olac = curier poștal călare. Doi lipcani de olac se trămiseră cu această veste banului. ODOBESCU, S. A. 100. 2. Căruță de poștă; poștalion, diligență. Înhămase la olac cînd mă vesti Moghilă. DELAVRANCEA, A. 108. Dînd ei printr-un lac Să răstoarnă-ntr-însul micul lor olac, PANN, P. V. I 43. Cal de olac = a) cal de poștă. Și noi ne-am luat, Din conac în conac, Pe cai de olac. SEVASTOS, N. 100. Butca e gata; pe drum așteaptă cai de olac din poște-n poște. CARAGIALE, O.III 45; b) cal datorat de săteni trimișilor domnești în țară (ca prestație temporară în secolele XV-XVIII). ◊ Expr. A fi cal de olac = a fi muncit peste, măsură. ♦ Cal de poștă. Unde te rătăciși? Crezi c-avem picioare de olac? Te căutăm de-un ceas. CONTEMPORANUL, VIII 204.

OLAC¹ ~ce n. înv. 1) Serviciu de curieri domnești. 2) Serviciu de transport pentru personal și corespondență; trăsură de poștă. /<turc. ulak

OLAC² ~ci m. ist. Curier domnesc (de obicei, călare). /<turc. ulak

OLAC s.m. și n. 1. (Mold., ȚR, Ban.) S.m. Curier, sol, mesager. A: Brîncovanul cădzusă la mare grijă pentru acel olac al lui. NECULCE. Sfezii făcură multe strîmbătăți ispravnicului care purta grija olacilor Moscului. VP. 53^v. Iată si olacul sosesti de la Bagdat de la Arun împăratul cu carte la craiul. H 1771, 96^v; cf. M. COSTIN; VP, 74^v, 78^r; H 1771, 95^r. B: N-au trecut vreme multă, ci veniră de la împăratul olaci la viziriul. R. POPESCU. C: Olak. AC, 357. 2. (Mold., ȚR) S.n. În loc. adv. De olac = repede. A: S-au făcut omul a merge de olac pe dinaintea împăratului. M. COSTIN. Viind de olac, au intrat în Iași seara. N. COSTIN. Pristavilor porunciia să alearge de olac să strige prin toate orașăle. VI 1764, 13; cf. URECHE ; VP, 76^r; NECULCE. B: Au purces de olac de s-au dus de au trecut Oltul. IST. ȚR. ◊ Expr. În cai de olac = cu poștalionul. A: Atunce au trecut pen Ieși . . . în cai de olac. NECULCE. B: Trimise în cai de olac la Mahamut pașa din Dîrstor ca să meargă cu oștile să prade Țara Rumânească. LET. ȚR, 48^r. Etimologie: tc. ulak. Vezi și olăcar, olăcări, olăcărie. Cf. menzil (3), olăcar, veastnic.

olac m. 1. curier: sosiră olacii dela împăratul BĂLC.; 2. cal de poștă: boala vine cu olacul și se duce cu carul mocănesc; de olac, iute, întins: ce plimbare de olac AL. [Turc. ULAK].

olác m. (turc. ulak, stafetă, curier). Curier călare. S. n., pl. urĭ și e. Trăsură postală rapidă. Caĭ de olac, caĭ ĭuțĭ de poștă. Lipcan de olac, curier postal călare. A mîna de olac, a mîna foarte răpede. A lua un lucru de olac, a-l lua ca să te foloseștĭ de el cît maĭ mult și numaĭ tu singur.

olacă² sf vz olac

olac² (sol) (înv.) s. m., pl. olaci

olac¹ (poștalion) (înv.) s. n., pl. olace

olac¹ (sol) (înv.) s. m., pl. olaci

olac² (poștalion) (înv.) s. n., pl. olace

olac (sol) s. m., pl. olaci

olac (poștalion) s. n., pl. olace

OLAC s. v. curier, diligență, mesager, poștalion, poștă, ștafetă.

olac s. v. CURIER. DILIGENȚĂ. MESAGER. POȘTALION. POȘTĂ. ȘTAFETĂ.

olac (olace), s. n. – Poștă, oficiu poștal. Tc. ulak (Roesler 600; Șeineanu, II, 277), cf. ngr. ỏλάϰης, bg., sb. olak. – Der. olăcar, s. m. (sol, trimis); olăcărie, s. f. (înv., expediere, poștă); olăcește, adv. (rapid); olăcări, vb. (Mold., a îndeplini slujba de olăcar); olăcaș, s. m. (însoțitor al mirelui la nunțile tradiționale).

OLAC b. munt., 1586 (Cat; Glos). < subst.

(Ca un) Cal de poștă (sau de olac) – Pe vremea diligențelor, caii de poștă străbăteau drumuri lungi și anevoioase. De aceea, calul de poștă – sau de olac, cum i se mai spunea pe atunci – ajunsese termen de comparație pentru oamenii istoviți de muncă și de alergătură. „Am obosit ca un cal de poștă ce nu-și are tainul la vreme” – scrie Alecsandri. Astăzi, poștalioanele și olacii au dispărut de mult. Comparația s-a păstrat însă pentru cineva care e întrebuințat la toate, aleargă mult de colo pînă colo, fiind trimis în toate părțile. Astfel, în „Contemporanul” (nr. 204) se putea ciți: „Unde te rătăcești? Crezi că avem picioare de olac? Te căutăm de-un ceas!”

olac, olaci s. m. (intl.) complice.