olălăi² vi [At: KLEIN, D. 63 / V: (reg) h~, ~lui / Pzi: ~esc / E: ns cf lălăi] (Îrg) 1 A face gălăgie Si: a țipa, a urla. 2 A se văicări.

holălăi v vz olălăi

holălău sn vz olălău

olălău [At: LB / V: (reg) h~ sm / Pl: (3-4) ~ăi, (1-2) ~ăie / E: ns cf olălăi] 1 sn (îrg) Strigăt. 2 sn (Îrg) Gălăgie. 3 sm (Reg) Persoană certăreață. 4 sm (Reg) Persoană gălăgioasă.

olălui v vz olălăi² corectat(ă)

OLĂLĂI vb. v. boci, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita.

olălăi vb. v. BOCI. CĂINA. JELI. JELUI. LAMENTA. PLÎNGE. TÎNGUI. VĂICĂRI. VĂITA.

olălău olălăi, s.m. (înv., reg.) strigăt, țipăt, gălăgie.

OLĂLĂl vb. IV. intranz. (Învechit și regional) A face gălăgie, a țipa, a urla; a se văicări, a se tîngui. cf. klein, d. 63, lb, polizu, pontbriant, d., lm, ddrf, gheție, r. m., barcianu, Alexi, w., rev. crit. iii, 163. – prez. ind.: olălăiesc. – Și: holălăi (klein, d. 63, pontbriant, d., lm, alexi, w.), olălui (lb) vb. IV. – cf. lălăi.

OLĂLĂU s. m., s. n. 1. s. n. (învechit și regional) Strigăt, țipăt; gălăgie. Cf. lb, ddrf,GHEȚIE, R.M., BARCIANU, ALEXI, W. 2. s. m. (Regional) Certăreț; gălăgios. Ducă-se tot învirtindu-se ca ciocîrlia... de-abia ne-om mai curăți de olălău. bănuț, t. p. 105, cf. LEXIC reg. 96. – pl.: (m.) olălăi, (n.), olălăie (lb). – Și: holălău s. m. lm. – Cf. olălăi.