olăcărie sf [At: MUSTE, ap. LET. III, 46/30 / Pl: ~ii / E: olăcar + -ie] 1 (Înv) Serviciu poștal îndeplinit de olăcar (1) Si: olăcășie (1). 2 (Înv) Rechiziționare a cailor pentru a fi dați, temporar, autorităților Si: olăcășie (2). 3 (Reg) Orație de nuntă Si: olăcășie (3).

OLĂCĂRIE, olăcării, s. f. (Regional) Orație de nuntă, conăcărie. Intrînd în ogradă, conăcarii spun conăcărie, cum îi zic în partea de sus a Moldovei... în Muntenia olăcărie și orație. SEVASTOS, N. 99.

OLĂCĂRIE, olăcării, s. f. (Reg.) Orație de nuntă; conăcărie. – Din olăcar + suf. -ie.

olăcăríe f. Vechĭ. Trimetere de olac (poștă răpede).

OLĂCĂRIE s. f. (Mold.) Serviciu poștal îndeplinit de olăcari. Țara era îngreuiată cu dările ce scotea Nicolai-Vodă și era și mare greu de olăcăiriile craiului șvezesc. PSEUDO-MUSTE. Etimologie: olăcar + suf. -ie. Vezi și olac, olăcar, olăcări. Cf. menzil (1).

OLĂCĂRIE s. f. 1. (Învechit) Serviciu poștal îndeplinit de olăcari (1). Cf. olac (2). Țara era îngreuiată cu dările ce scotea Nicolai Vodă și era și mare greu de olăcăriile craiului șvezesc. muște, let. iii, 46/30, cf. lm, șio II₁, 278, tdrg. 2. (Învechit) Rechiziționarea cailor de olac. Cf. olac (3). Să nu-i băntuiască de olăcării și de podvoade, să nu le ia cai de olac și carăle de podvoade, ci să-i lase în bună pace (a. 1707). ap. hem 3210. „Carte” a lui Grigore Vodă „pentru podvoz, olăcării, dată panțirilor de Comănești” (a. 1737). iorga, s. d. VI, 210. 3. (Regional) Orație de nuntă; conăcărie. Cf. olăcar (4). Cf. lm, sevastos, n. 99. – PI.: olăcării. – Olăcar + suf. -ie.