ojig sn [At: P. CONSTANT, R. 196 / V: (reg) ~ic / Pl: (rar) ~uri / E: srb ožeg] (Olt) Senzație de arsură pe tubul digestiv, însoțită uneori de greață Si: (reg) jărăgai.

ojíg, V. jig.

ojic sn vz ojig

OJIC (pl. -icuri), OJIG (-iguri) sn. Olten. (CIAUȘ.) (RV.-CRG.) (CONV.) (LAUG.) 👉 JIG [srb. ožega].

jig n., pl. urĭ (vsl. žigŭ, sîrb. žig, arsură, rudă cu jignesc, jeg, jegăraĭ și jerăgaĭ). Est. Jerăgaĭ, arsură pe care, după mîncare, o simțĭ în esofag, în cauza suiriĭ acreliĭ din stomah (în med. pyrósis, vgr. pýrosis). – În Olt. ojig (sîrb. ožega).

ojic s. m. – (Olt.) Mîncărime, arsură pe tubul digestiv. – Var. ojig. Sb. ožig „flacără” (Pușcariu, Dacor., VII, 124), cf. jig. – Der. ojiji, vb. (Trans., Banat, Olt., a arde, a lua foc), din sb. ožeči, ožežem.

ojig s.n. (reg.) arsură pe tubul digestiv; jărăgai.

OJIG s. n. (Prin Olt.) Senzație de arsură, pe tubul digestiv, însoțită uneori de greață; jărăgai. Avem să-l dăm în tărbacă pînă i-o veni ojic și o ameți. p. constant, r. 196, cf. i. cr. v, 280, plopșor, v. o. 12, candrea, f. 221. Cînd mănînci ceva care nu-ți prea place, îți vine ojic pe gît, arsură, jărăgai pe gît. arh. Olt. xxi, 271, cf. chest. viii 22/25, alrm ii/i h 182. – pl.: (rar) ojiguri. – Și ojic (pl. ojicuri ciaușanu, v. 184) s. n. – Din scr. ožeg „arsură”.