OÍȚĂ, oițe, s. f. 1. Diminutiv al lui oaie; oișoară, oițică. 2. (La pl.) Numele a trei plante erbacee: a) plantă cu flori mari, albe sau trandafirii, mătăsoase și cu fructele argintii, păroase (Anemone silvestris); b) plantă cu flori albe pe dinăuntru și trandafirii pe dinafară (Anemone narcissiflora); c) floarea-Paștelui. – Oaie + suf. -iță.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OÍȚĂ ~e f. (diminutiv de la oaie) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze adânc crestate, cu flori mari, albe sau galbene, și cu fructe păroase; popilnic-iepuresc; floarea-vântului; floarea-paștelui. /oaie + suf. ~iță
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OÍȚĂ s. 1. (ZOOL.) (pop.) oișoară. 2. (BOT.; Anemone silvestris) (reg.) dediței-de-pădure (pl.), dediței-sălbatici (pl.).
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OÍȚĂ s. v. floarea-paștelui, pâinișoară, scatiu, sisinei, sticlete.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
oíță s. f., g.-d. art. oíței; pl. oíțe
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ŌITA, oraș în Japonia (Kyūshū), port la G. Beppu al Mediteranei Japoneze (Seto Naikai); 436,5 mii loc. (2000). Capitala prefecturii omonime. Nod feroviar. Ind. metalurgică, petrochimică, de rafinare a petrolului, textilă, a celulozei, alim. Pescuit. Universitate (1949). Castel (sec. 16). Vechea denumire: Funai.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
oiță, oițe s. f. (dim.) femeie naivă / credulă / ușor de păcălit.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink