OIȚĂ, oițe, s. f. 1. Diminutiv al lui oaie; oișoară, oițică. 2. (La pl.) Numele a trei plante erbacee: a) plantă cu flori mari, albe sau trandafirii, mătăsoase și cu fructele argintii, păroase (Anemone silvestris); b) plantă cu flori albe pe dinăuntru și trandafirii pe dinafară (Anemone narcissiflora); c) floarea-Paștelui. [Pr.: o-i-] – Oaie + suf. -iță.

oiță sf [At: DOSOFTEI, P. S. 247/16 / Pl: ~țe / E: oaie + -iță] 1-2 (Șhp) Oaie (1) (mică) Si: oițică (1-2). 3-4 (Șhp; fig) Oaie (2) (mică). 5 (Reg; pan) Pată mică albă, rar neagră, care apare uneori pe unghiile degetelor de la mână Si: noiță. 6 (Rar; pan) Nouraș alburiu aducător de ploaie. 7 (Orn; reg; șîs ~ îmbrobodită) Cinteză de iarnă (Fringilla montifringilla) Si: (pop) oițoi. 8 (Orn; reg) Scatiu (Fringilla carduelis spinus). 9 (Orn; reg) Codroș (Phoenicurus phoenicurus). 10 (Orn; reg) Sticlete (Carduelis elegans). 11 (Orn; reg) Codobatură (Motacilla alba). 12 (Orn; reg) Țiclete (Sitta europaea). 13 (Îc) ~-de-munte Pasărea Phoenicurus ochruros. 14 (Bot; reg; mpl; șîs ~ sălbatică) Dedițel de pădure (Anemone silvestris). 15 (Bot; reg; mpl) Sisinei de munte (Anemone alpina). 16 (Bot; reg; mpl) Floarea-paștilor (Anemone nemorosa). 17 (Bot; reg; mpl) Omeluțe (Anemone narcissiflora). 18 (Bot; reg; mpl) Dedițel (Anemone pulsatilla). 19 (Bot; reg) Pâinișoară (Russula lepida). 20 (Reg; lpl; art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. Si: horă, învârtită, bâr-oiță. 21 (Reg; lpl; art) Melodie după care se execută dansul oițelor (20). corectat(ă)

OIȚĂ, oițe, s. f. 1. Diminutiv al lui oaie; oișoară, oițică. 2. (La pl.) Numele a trei plante erbacee: a) plantă cu flori mari, albe sau trandafirii, mătăsoase și cu fructele argintii, păroase (Anemone silvestris); b) plantă cu flori albe pe dinăuntru și trandafirii pe dinafară (Anemone narcissiflora); c) floarea-Paștelui. – Oaie + suf. -iță.

OIȚĂ, oițe, s. f. Diminutiv al lui oaie. Ba oițe, ba stupi, ba cai și boi s-au dus ca pe gura lupului. CREANGĂ, A. 114. Strigă, strigă, să se strîngă Fetele din Valea-Lungă, Ca oițele la strungă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 306.

OIȚĂ ~e f. (diminutiv de la oaie) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze adânc crestate, cu flori mari, albe sau galbene, și cu fructe păroase; popilnic-iepuresc; floarea-vântului; floarea-paștelui. /oaie + suf. ~iță

oiță f. 1. oaie tânără; 2. nouraș aducător de ploaie (după albeața sa); 3. Bot. specie de anemonă (e albă ca oița); 4. Zool. scatiu (Fringilla).

oíță f., pl. e. Oaĭe mică. Numele uneĭ păsărele care cam seamănă cu vrabia, dar are niște puf la cap și e ceva maĭ mare. Numele maĭ multor felurĭ de anemonă.

oiță s. f., g.-d. art. oiței; pl. oițe

oiță s. f., g.-d. art. oiței; pl. oițe

oiță s. f., g.-d. art. oiței; pl. oițe

OIȚĂ s. v. floarea-paștelui, pâinișoară, scatiu, sisinei, sticlete.

OIȚĂ s. 1. (ZOOL.) (pop.) oișoară. 2. (BOT.; Anemone silvestris) (reg.) dediței-de-pădure (pl.), dediței-sălbatici (pl.).

OIȚĂ s. 1. (ZOOL.) (pop.) oișoară. 2. (BOT.; Anemone silvestris) (reg.) dediței-de-pădure (pl.), dediței-sălbatici (pl.).

oiță s. v. FLOAREA-PAȘTELUI. PÎINIȘOARĂ. SCATIU. SISINEI. STICLETE.

ŌITA, oraș în Japonia (Kyūshū), port la G. Beppu al Mediteranei Japoneze (Seto Naikai); 436,5 mii loc. (2000). Capitala prefecturii omonime. Nod feroviar. Ind. metalurgică, petrochimică, de rafinare a petrolului, textilă, a celulozei, alim. Pescuit. Universitate (1949). Castel (sec. 16). Vechea denumire: Funai.

Oișăni, Oiță v. Oae 3, 5.

oiță, oițe s. f. (dim.) femeie naivă / credulă / ușor de păcălit.