ogorit sn vz ogorât¹

OGORIT s. n. v. ogorît.

OGORÂT, ogorâturi, s. n. (Înv. și reg.) Acțiunea de a ogorî și rezultatul ei; arat. [Var.: ogorit s. n.] – V. ogorî.

ogorât¹ sn [At: LM / V: (reg) ~rit / Pl: (rar) ~uri / E: ogorî] (Reg) 1 Ogor (8). 2 Ogorâre (2). 3 Prașilă a porumbului.

OGORÎT sbst. 🚜 Faptul de a o g o r î; prășitul de al doilea al porumbului: Sima Baltag silea să sfîrșască de ~ (S.-ALD.); cînipa... să se are de două ori, care să cheamă ~ (DRĂGH.).

OGORÂT, ogorâturi, s. n. Acțiunea de a ogorî și rezultatul ei; arat. [Var.: ogorit s. n.] – V. ogorî.

OGORÎT s. n. Faptul de a pregăti un teren pentru cultură; arat. Arătura sau ogorîtul pentru popușoi. se face obișnuit primăvara. PAMFILE, A. R. 69. – Variantă: ogorit (HODOȘ, P. P. 44) s. n.

ogorât (înv., reg.) s. n.

ogorât (înv., reg.) s. n.

ogorât s. n.

ogorất, -ă, ogorâți, -te, adj. (reg.) Săpat, prășit. – Din ogorî.

OGORIT s. n. v. ogorît¹.

OGORÎT¹ s. n. Acțiunea de a ogorî. 1. Desțelenire. cf. ddrf. 2. Aratul (sau întorsul) ogorului (II 1, 2); ogor (II 3). cf. lm. Pămînturile, ...precum sînt cele lutoase, trebuiesc arate de cu toamnă, ogorîte. i. ionescu, m. 327. Arătura sau ogorîtul pentru popușoi se face obișnuit primăvara. pamfile, a. r. 69. Era vremea ogorîtului de toamnă. contemp. 1955, nr. 447, 2/1. Trandafir mîndru-nflorit, Am plecat la ogorit Și rău boi-am ostenit. hodoș, p. p. 44, cf. h ii 311, alr ii 5 097/27, a ii 12. 3. (Regional) Prașila (a doua a) porumbului. Prășitul de-al doilea... se mai cheamă și prașila a doua... mușoroitul, ...ogorîtul. pamfile, a. r. 76, cf. alr sn i h 101/728. – Și: ogorit s. n. – v. ogorî.

OGORÎT², -Ă adj. (Despre un teren) Făcut ogor (II), arat. Simțind pînă tîrziu căldura locurilor ogorîte. sandu-aldea, a. m. 122. – Pl.: ogorîți, -te. – V. ogorî.