ogodnic, ~ă a [At: PSALT. 135 / V: (îrg) ug~ / Pl: ~ici, ~ice / E: slv оугодьнъ, оугодьникъ] (Înv) 1 Plăcut. 2 Binecuvântat.

ogódnic și ug-, -ă adj. și s. (vsl. ugodĭnŭ, bg. ugódnik. V. logodnic). L. V. Plăcut, ĭubit.

ugodnic, ~ă a vz ogodnic

ogodnic, ogodnică, ogodnici, ogodnice, adj. (reg.) plăcut, iubit; binecuvântat.

OGODNIC, -Ă adj. (Învechit) Plăcut, iubit; binecuvîntat, blagoslovit. Mai ugoditu-i (mai cu ogoadă c², mai ugodnic h) va fi Dzeului. psalt. 135. Tit, om dumnezeesc și prea voinic bun, și ogodnic și foarte îndurător și darnic. moxa, 360/3. ◊ (Substantivat) L-au tămăduit cu ogodnicul său Ioan. dosoftei, v. s. noiembrie 112^r/34. Tu arătași corabiia în chipul besearecii, între direptul și ugodnicul tău Noe (a. 1689). gcb i, 286/33. – pl.: ogodnici, -e. – Și: ugodnic, -ă adj. – Din slavon. оугодьиъ, оугодьникъ.