OGIVĂ, ogive, s. f. 1. Sistem de construcție caracteristic arhitecturii gotice, format din intersecția a două arce de cerc dispuse diagonal, care formează osatura unei bolți sau a unei deschideri. 2. Partea anterioară a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete, având formă aerodinamică. – Din fr. ogive.

ogivă sf [At: ALECSANDRI, P. III, 263 / Pl: ~ve / E: fr ogive] 1 Element arhitectural caracteristic stilului gotic, rezultat din întretăierea a două arcuri de cerc care se întâlnesc pe verticala ridicată la egală distanță de centrele lor. 2 Parte anterioară, în formă de trunchi de con, a proiectilelor de artilerie, a rachetelor sau a bombelor de avion.

*OGIVĂ (pl. -ive) sf. 💒 Arcadă formată prin intersecția a două arcuri de cerc care se întîlnesc în vîrful unei verticale ridicate la o depărtare egală de centrele lor respective; ogiva e caracteristica monumentelor medievale din Occident construite de pe la mijlocul secolului al XII-lea pînă pe la mijlocul secolului al XVl-lea (🖼 3422): acea casă este de stil mauresc, cu uși în ogive sculptate (ALECS.) [fr.].

OGIVĂ, ogive, s. f. 1. Sistem de construcție caracteristic arhitecturii gotice, format din intersecția a două arce de cerc dispuse diagonal, care formează osatura unei bolți. 2. Partea anterioară a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete, având formă aerodinamică. – Din fr. ogive.

OGIVĂ, ogive, s. f. 1. Element arhitectural caracteristic construcțiilor în stil gotic, rezultat din întretăierea a două arcuri de cerc care se întîlnesc pe verticala ridicată la egală distanță de centrele lor. Astăzi, pe culoare cu ogive s-au instalat calorifere. RALEA, O. 123. Opt mari ferești, ogive dantelate... Răspînd lumini. ALECSANDRI, P. III 263. ◊ Fig. Privesc apusul soarelui printre Ogive De trunchiuri negre de copaci. CAMIL PETRESCU, V. 115. 2. Partea anterioară a proiectilelor armelor de foc.

OGIVĂ s.f. 1. Element arhitectural (întîlnit mai ales la construcțiile în stil gotic) format din intersecția a două arcuri de cerc care se întîlnesc în vîrful unei verticale ridicate la o distanță egală de centrele lor respective. 2. Partea dinainte, ca o ogivă (1), a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete. [< fr. ogive, it. ogiva].

OGIVĂ s. f. 1. element arhitectural caracteristic stilului gotic, dintr-o arcadă din două arce de cerc care se intersectează sub un unghi ascuțit. 2. partea anterioară, ca o ogivă (1), a unui proiectil de artilerie, bombe sau rachete. (< fr. ogive)

OGIVĂ, ogive, s.f. Element arhitectural și de construcție caracteristic stilului gotic, format din intersecția a două arcuri dispuse diagonal și constituind osatura unei bolți.

OGIVĂ ~e f. 1) arhit. Arcadă, caracteristică stilului gotic, constituită din două arcuri de cerc, care, intersectându-se, dau naștere unui vârf de unghi ascuțit. 2) Parte anterioară, de formă conică, a unui proiectil sau a unei rachete. /<fr. ogive

ogivă f. arcadă formată din două arcuri ce se încrucișează, formând la vârf un unghiu ascuțit: ogiva caracteriză arhitectura dela sec. XII-XVI.

*ogívă f., pl. e (fr. ogive, de origine nesigură). Arh. Arcadă formată din doŭă arcurĭ care se unesc într’un unghĭ la ușile, ferestrele și boltele care caracterizează arhitectura numită gotică.

ogivă s. f., g.-d. art. ogivei; pl. ogive

ogivă s. f., g.-d. art. ogivei; pl. ogive

ogivă s. f., g.-d. art. ogivei; pl. ogive

OGÍVĂ (< fr.) s. f. 1. Element arhitectural caracteristic stilului gotic, format prin intersecția a două arce dispuse diagonal, constituind osatura unei bolți sau a unei deschideri. Folosită din sec. 11 la unele monumente romanice, a cunoscut o largă răspândire în arhitectura gotică, permițând degajarea zidurilor și deschiderea unor largi ferestre. În România, a fost utilizată prima oară la biserica mănăstirii din Cârța (sec. 13). 2. Partea superioară a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete, având formă aerodinamică.

OGIVĂ s. f. 1. Element arhitectural caracteristic stilului gotic, rezultat din întretăierea a două arcuri de cerc care se întîlnesc pe verticala ridicată la egală distanță de centrele lor. Opt mari ferești, ogive dantelate... Răspînd lumini. ALECSANDRI, P. III, 263, cf. DDRF, ȘĂINEANU, barcianu, alexi, w. Curbele ogivelor se întîlnesc într-un vîrf îndepărtat. lovinescu, c. iv, 129, cf. scriban, d. Bolta cu ogive a fost înlocuită cu un plafon orizontal care comprimă energic elanul vertical al formelor. otetea, r. 258. Amestecul de frontoane grecești și chiar ogive... făcea din strada bucureșteană o caricatură în moloz a unei străzi italice. călinescu, e. o. i, 8. Astăzi, pe culoare cu ogive s-au instalat calorifere. ralea, o. 123. ◊ Fig. Privesc apusul soarelui printre ogive De trunchiuri negre de copaci. camil petrescu, v. 115. 2. Partea anterioară, în formă de trunchi de con, a proiectilelor de artilerie, a rachetelor sau a bombelor de avion. Cf. dl, dm, der. – Pl.: ogive. – Din fr. ogive.