OGÍVĂ, ogive, s. f. 1. Sistem de construcție caracteristic arhitecturii gotice, format din intersecția a două arce de cerc dispuse diagonal, care formează osatura unei bolți. 2. Partea anterioară a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete, având formă aerodinamică. – Din fr. ogive.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OGÍVĂ ~e f. 1) arhit. Arcadă, caracteristică stilului gotic, constituită din două arcuri de cerc, care, intersectându-se, dau naștere unui vârf de unghi ascuțit. 2) Parte anterioară, de formă conică, a unui proiectil sau a unei rachete. /<fr. ogive
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OGÍVĂ s.f. 1. Element arhitectural (întâlnit mai ales la construcțiile în stil gotic) format din intersecția a două arcuri de cerc care se întâlnesc în vârful unei verticale ridicate la o distanță egală de centrele lor respective. 2. Partea dinainte, ca o ogivă (1), a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete. [< fr. ogive, it. ogiva].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OGÍVĂ s. f. 1. element arhitectural caracteristic stilului gotic, dintr-o arcadă din două arce de cerc care se intersectează sub un unghi ascuțit. 2. partea anterioară, ca o ogivă (1), a unui proiectil de artilerie, bombe sau rachete. (< fr. ogive)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OGÍVĂ, ogive, s.f. Element arhitectural și de construcție caracteristic stilului gotic, format din intersecția a două arcuri dispuse diagonal și constituind osatura unei bolți.
Sursa: DLRC
(1980)
|
Adăugată de
MihaelaStan
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ogívă s. f., g.-d. art. ogívei; pl. ogíve
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OGÍVĂ (‹ fr.) s. f. 1. Element arhitectural caracteristic stilului gotic, format prin intersecția a două arce dispuse diagonal, constituind osatura unei bolți sau a unei deschideri. Folosită din sec. 11 la unele monumente romanice, a cunoscut o largă răspândire în arhitectura gotică, permițând degajarea zidurilor și deschiderea unor largi ferestre. În România, a fost utilizată prima oară la biserica mănăstirii din Cârța (sec. 13). 2. Partea superioară a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete, având formă aerodinamică.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink