ogeac^[1] sn vz hogeag

OGEAC (pl. -curi) sn. 1 ‡Toți oamenii care făceau parte din aceeași casă, din aceeași breaslă ¶ 2 🎖️ ‡Corp de soldați: aveam odaie în curtea domnească... lîngă ~ul neferilor (I.-GH.) ¶ 3 F Partid: parcă-l auz proclamîndu-mă candidat al ~ului (CAR.) ¶ 4 Mold. 💒 Coș (pentru fum): au dărămat cuhnea cu ~ cu tot și au zidit alta nouă din temelie (I.-GH.); are un lan de popușoiu... lîngă ~ul ce fumegă fum albastru (IRG.) ¶ 5 Olten. 💒 Tinda casei, încăperea în care se află vatra: vine șarpele... și bărbătește intră în ~ (R.-COD.) [tc. oğak].

OGEAC s. n. V. hogeag.

ogeac n. 1. od. corp militar: ogeacul neferilor; l’a luat la ogeac, a pus mâna pe el, l’a acaparat; 2. azi, Mold. coș de sobă: s’aprinsese ogeacul dela bucătărie AL. [Turc. ODJAK, cămin, familie, corp militar].

ogeác n., pl. ogece și ogeacurĭ (turc. oğac, horn, casă, familie, corp de armată în timpu ĭenicerilor; ngr. udzáki; bg. sîrb. oğak, curte; rus. očag, vatră. V. orceag). Vechĭ. Corp (de armată, de seĭmeni, de arnăuțĭ). Casă, familie, sălaș de Țiganĭ. Breaslă. Colonie (maĭ ales în Muntenia și Moldova). Partid: candidat al ogeaculuĭ (Car.). A lua la ogeac, a încorpora, a acapara. Azĭ. Nord (ogeac, hogeac și hogeag). Horn, bageac. Olt.? Camera în care e hornu: cum deschid ușa caseĭ, daŭ de ogeac (Neam. Rom. 3, 43).

HOGEAC, hogeacuri, s. n. 1. (Reg.) Coș (la o casă); horn, fumar. 2. (Înv.; în forma ogeac) Numele unui corp de trupă; loc sau local unde stătea acest corp. [Var.: hogeag, ogeac^[1] s. n.] – Din tc. ocak. corectat(ă)

HOGEAG s. n. v. hogeac.

hogeag sn [At: DA ms / V: o~ / Pl: ~uri / E: tc oçak] 1 (Reg) Coș (la o casă) Si: horn, fumar. 2 (Înv; îf ogeac) Corp de trupă. 3 Local unde stătea acest corp.

ojag sn vz hogeag

OGEAG, HOGEAG (pl. -guri), HOGEAC (pl. -eacuri) sn. Mold. Bucov. 💒 O g e a c, coș (pentru fum): tocmai atuncea se aprinsese ogeagul de Ia bucătărie (ALECS.); De pen ogeaguri fum ca iarna gălgăește (DON.); niște hogeaguri din care fumegă pohoaie mari de putori (ION.).

HOGEAG, hogeaguri, s. n. 1. (Reg.) Coș (la o casă); horn, fumar. 2. (Înv.; în forma ogeac) Numele unui corp de trupă; loc sau local unde stătea acest corp. [Var.: ogeac^[1] s. n.] – Din tc. ocak. corectat(ă)

HOGEAG, hogeaguri, s. n. (Mold.) Coș (8), horn (1). Hogeagul sobei suia pe lîngă părete, în pod. SADOVEANU, F. J. 597. Un fum tot se mai vedea ieșind pe hogeagul aplecat. DUNĂREANU, CH. 74. – Pl. și: hogege (C. PETRESCU, Î. II 5). – Variantă: ogeac (TEODORESCU, P. P. 642), ogeag (ALECSANDRI, T. 103) s. n.

OGEAG s. n. v. hogeag.

HOGEAG ~uri n. pop. Canal de evacuare a fumului din sobă, scos la o anumită înălțime deasupra acoperișului unei case; coș. /<turc. oțak

hogeac n. Mold. V. ogeac.

hogeác și hogeág, V. ogeac.

ogeac (= hogeag) s. n., pl. ogeacuri (ogece)

ogeac, -curi.

hogeac (reg.) s. n., pl. hogeacuri

hogeac (reg.) s. n., pl. hogeacuri

hogeag s. n., pl. hogeaguri

ogeag (= hogeag) s. n. (pl. ogeaguri)

hogeag

ogeac (ogeacuri), s. n. – 1. Cămin, familie, ansamblu de persoane care trăiesc în casă. – 2. Corp, corporație, grupare. – 3. (Mold.) Horn. – 4. (Olt.) Vestibulul în care se află de obicei vatra. – Var. (Mold.) hogeac, (h)ogeag. Mr. ugeache, megl. ogeac. Tc. ocak (Șeineanu, II, 276; Lokotsch 1587), cf. ngr. οὐτσάκι, alb., bg., sb. ogak.

ogeac, ogeacuri s. n. 1. garsonieră; apartament de bloc. 2. cameră subînchiriată cu ora pentru întreținerea de relații sexuale.

hogeac, hogeacuri s. n. 1. loc de tăinuire a obiectelor furate de hoți. 2. garsonieră, cameră sau apartament pus la dispoziția unor cupluri pentru întreținerea de relații sexuale.

HOGEAG s. v. campadură, cămin, coș, horn.

hogeag s. v. CAMPADURĂ. CĂMIN. COȘ. HORN.

ogeac, ogeacuri, s.n. (înv.; pop.) 1. corp de armată (seimeni, arnăuți). 2. casă, familie, sălaș de țigani. 3. breaslă, colonie, partid. 4. horn, coș.