ofuscat, ~ă a [At: REBREANU, R. I, 257 / Pl: ~ați, ~e / E: ofusca] 1 Jignit. 2 Supărat.

ofusca [At: GHICA, A. 565 / Pzi: ~chez și (rar) ofusc / E: fr offusquer, it offuscare] 1 vr A se simți jignit. 2 vr A se supăra. 3-4 vtr (Iuz) A (se) face întuneric Si: a (se) eclipsa, a (se) întuneca.

*OFUSCA (ofusc) l. vb. tr. 1 A împiedeca vederea, a ascunde lumina, a întuneca ¶ 2 Ⓕ A jigni. II. vb. refl. 1 A fi întunecat, ascuns vederii ¶ 2 Ⓕ A fi jignit, a se supăra [fr.].

OFUSCA, ofuschez, vb. I. Refl. (Franțuzism rar) A se simți jignit, a se supăra. Inga se ofuscă, tocmai fiindcă moșneagul îi citise în suflet. REBREANU, R. I 143. ◊ Fig. Adjectivele își întorceau spatele, ofuscate că s-au aflat în asemenea companie. C. PETRESCU, O. P. I 257. – Prez. ind. și: ofusc.

OFUSCA vb. I. refl. (Fam.) A se supăra, simțindu-se jignit, a se ofensa. [P.i. 3,6 -chează. / < fr. offusquer, it. offuscare].

OFUSCA vb. refl. a se simți jignit, a se ofensa. (< fr. offusquer, it. offuscare)

A SE OFUSCA mă ~chez intranz. fam. A se simți jignit; a se ofensa. /<fr. offusquer, it. offuscare

ofuscà v. a întuneca vederea sau lumina.

*ofúsc și -chéz, a -cá v. tr. (fr. offusquer, lat. of-fuscare, d. fuscus, întunecat). Rar. Întunec, fac să nu se vadă. Fig. Supăr, displac: pe acest om toate-l ofuscă. V. refl. Mă simt ofuscat, mă supăr.

ofusca (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă ofuschez, 3 se ofuschează; conj. prez. 1 sg. să mă ofuschez, 3 să se ofuscheze; imper. 2 sg. afirm. ofuschează-te; ger. ofuscându-mă

!ofusca (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuschează

ofusca vb., ind. prez. 1 sg. ofuschez, 3 sg. și pl. ofuschează; conj. prez. 3 sg. și pl. ofuscheze

ofusca vb., ind. prez. pers. 1 ofuschez (rar ofusc)

OFUSCAT adj. v. supărat.

ofuscat adj. v. SUPĂRAT.

OFUSCA vb. v. ofensa, supăra.

ofusca vb. v. OFENSA. SUPĂRA.

OFUSCAT, -Ă adj. Jignit, supărat. Miron Iuga nu era convins de loc, dar cu atît mai ofuscat. rebreanu, r. i, 257. L-am privit numai (cu regalitate ofuscată) – știi cum, pot eu să pun la punct un om cu o privire, h. lovinescu, c. s. 62. (fig.) Adjectivele își întorceau spatele, ofuscate că s-au aflat în asemenea companie. c. petrescu, o. p. i, 257. – PI.: ofuscați, -te. – v. ofusca.

OFUSCA vb. I. 1. refl. A se simți jignit; a se supăra. O samă de oameni... se cam ofuscă de mine, temîndu-se de popularitatea mea. ghica, a. 565. Iuga se ofuscă, tocmai fiindcă moșneagul îi citise în suflet. rebreanu, R. i, 143. Nu te ofusca, mamă dragă! teodoreanu, m. ii, 494. Păi eu nu mă ofuschez cu una cu două. galan, z. r. 166. ◊ Tranz. Să mă ofuscheze pe mine, maică? id. ib. 166. 2. tranz. și refl. impers. A (se) face întuneric, a (se) întuneca, a (se) eclipsa. cf. ȘĂINEANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D. ◊ Fig. Prințesa ofusca cu totul pe stareță, toate rnaicile se învîrteau în jurul ei. călinescu, s. 737. – prez. ind. : ofuschez și (rar) ofusc (scriban, ix, Dl). – Din fr. offusquer, it. offuscare.