oftică sf [At: KLEIN, D. 6 / V: (Mol) ~igă, (înv) oht~, (reg) opt~, (Olt) osfi~ (A și: osfică) / A și: oftică / E: ngr ὄχτικας] 1 (Pop) Tuberculoză pulmonară Si: ftizie. 2 (Fig) Pacoste. 3-4 (Fam; îe) A avea ~ (pe cineva) A-i fi necaz (pe cineva). 5 (Pop; îe) A-i fi ~ (de cineva sau de ceva) sau a-i face (cuiva) ~ A-i face cuiva în ciudă. 6 (Reg) Boală pulmonară a animalelor (spc a cailor) Vz astm, (pop) suspin, tignafes. corectat(ă)

OFTICĂ, Mold. OFTIGĂ sf. 1 🩺 Tuberculoza plămînilor, ftizie, boală grea, molipsitoare, caracterizată prin desvoltarea în plămîni a unor produse morbide, numite „tubercule”, datorite prezenței microbului lui Koch; bolnavul tușește mereu, scuipă cu sînge și se prăpădește încetul cu încetul: un junghiu... care în puține săptămîni l-a dat într’o ~ galopantă (I.-GH.) ¶ 2 ⊕ Citație (la judecată) [ngr. όχτιχυς].

OFTICĂ s. f. (Popular) Tuberculoză pulmonară; ftizie, boală de piept. Oftica îi mănîncă pieptul pe dinăuntru. STANCU, D. 281. Actorii căpătau junghiuri, junghiurile aduceau oftica. NEGRUZZI, S. I 345. Cel mijlociu... bînd odată apă pe osteneală, au căpătat oftică. DRĂGHICI, R. 3. – Variantă: oftigă (HOGAȘ, M. N. 154) s. f.

OFTICĂ f. Tuberculoză pulmonară; ftizie. [G.-D. ofticii] /<ngr. óhtikas

oftică f. numele popular al ftiziei. [Gr. mod. OHTIKAS = gr. clas. HEKTIKÈ].

óftică (vest) și óftigă (est) f., pl. ĭ (din maĭ vechiu oht-, d. ngr. óhtikas și óhtigas, vgr. ektikós, oftigos, [d. éxis, starea sănătățiĭ, ého, am, ca fr. malade, d. lat. male habitus, care se are răŭ = bolnav]; bg. óhtika, óftika. V. mitoc). Ftizie, tuberculoză pulmonară, atac. – În Olt. ósfică.

heptică sf vz oftică

ieftică sf vz oftică

oftica [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv; cscj) ~ci, oftigi, ohtici, (Mol) osfica / Pzi: oftic și (reg) ~cez, ~chez / E: oftică] 1 (Pop) vr A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2-3 vtr (Pfm; fig) A(-și) învenina viața Si: a (se) necăji. 4 vi (Iuz) A tânji după ceva.

oftici v vz oftica

oftigă sf vz oftică

ohtică sf vz oftică

ohtici v vz oftica

optică sf vz oftică

osfica v vz oftica

osfică² sf vz oftică

OFTICA (-icez), Mold. OFTIGI (-igesc) I. vb. tr. 1 A face ofticos ¶ 2 Ⓕ A amărî, a face zile fripte. II. vb. intr. 1 🩺 A deveni ofticos, a căpăta oftica ¶ 2 Ⓕ A se amărî: în zadar am ofticat cu vorba, ba încă am și scris-o în gazetă (ALECS.).

OFTIGĂ... 👉 OFTICĂ...

OHTICĂ = OFTICĂ.

*OPTICĂ sf. 1 📻 Partea fizicei care studiază fenomenele luminoase ¶ 2 Perspectiva, înfățișarea obiectelor văzute din depărtare: optica teatrului ¶ 3 Ⓕ Percepțiune intelectuală a lucrurilor [fr.].

OSFICA ( -ic) vb. intr. și refl. Olten. (CIAUȘ.) 🩺 A oftica, a deveni ofticos.

OSFICĂ sf. Olten. (CIAUȘ.) 🩺 = OFTICĂ.

OFTICA, oftic, vb. I. (Popular) 1. Refl. A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. Amorul de la tine M-a ofticat, vai de mine. TEODORESCU, P. P. 303. Ochii tăi m-au înșelat... Buzele m-au ofticat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 252. – Prez. ind. și: (învechit) oftichez. – Variante: oftici (CARAGIALE, O. III 170), oftigi (HOGAȘ, M. N. 203, ȘEZ. I 89) vb. IV.

OFTICI vb. IV v. oftica.

OFTIGI vb. IV v. oftica.

OFTICA, oftic, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: oftici, oftigi vb. IV] – Din oftică.

OFTICI vb. IV. v. oftica.

OFTIGI vb. IV. v. oftica.

A OFTICA oftic tranz. A face să se oftice. /Din oftică

A SE OFTICA mă oftic intranz. 1) A se îmbolnăvi de oftică; a deveni ofticos. 2) A-și învenina viața. /Din oftică

ofticà v. 1. a face ofticos; 2. a căpăta oftica; 3. fig. a amărî foarte.

ofticéz, a -cá (vest) și oftigésc (est) v. tr. (d. oftică și oftigă). Fac oftigos. V. refl. Devin oftigos. V. intr. Am ofticat muncind! – În Olt. osfíc, a -á.

óhtică, V. oftică.

oftică (pop., fam.) s. f., g.-d. art. ofticii; pl. oftici

oftică (pop., fam.) s. f., g.-d. art. ofticii; pl. oftici

oftică s. f., g.-d. art. ofticii; pl. oftici

oftică, gen. ofticii

oftică.

oftica (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. oftic, 2 sg. oftici, 3 oftică; conj. prez. 1 sg. să oftic, 3 să oftice

oftica (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftică

oftica vb., ind. prez. 1 sg. oftic, 3 sg. și pl. oftică

oftic, -cat prt.

oftică (oftici), s. f. – Ftizie, tuberculoză. – Mr., megl. oftică. Ngr. ὄϰτιϰας, cf. alb. ohtikë, bg. ohtika (Philippide, Principii, 107; Tiktin). Schimbul h › f pare ngr., cf. φτιϰιόν. – Der. oftica (var. oftici, oftigi), vb. (a contracta tuberculoză; a-și pierde sănătatea; a (se) otrăvi, a (se) supăra); ofticos (var. Mold. oftigos) adj. (ftizic).

oftică, oftici s. f. 1. supărare, necaz, enervare 2. invidie

a avea oftică (pe cineva) expr. a avea resentimente (față de cineva)

OFTICĂ s. v. ftizie, tebece, tuberculoză.

oftică s. v. FTIZIE. TEBECE. TUBERCULOZĂ.

OFTICA vb. v. tuberculiza.

oftica vb. v. TUBERCULIZA.

oftícă, oftici, s.f. (pop.) Afecțiune pulmonară, tuberculoză: „Dascălul principal Petru Bilțiu s-a îmbolnăvit de oftică, motiv pentru care nu și-a putut desfășura prelegerile școlare mai bine de trei luni” (Câmpeanu, 2016). – Din ngr. óhtikas (Scriban, DER, DEX).

OFTICĂ s. f. 1. (Popular) Tuberculoză pulmonară; ftizie. Măcar că să nevoiaște un cap cu 3 coroane coronat a tămădui această oftică, dară doftoriile nu i să află. fn 122. Bolnavă de oftigă. cantemir, s. m. 13/22, cf. piscupescu, o. 213/17. Cel mijlociu, ...bînd odată apă pe osteneală, au căpătat oftică. drăghici, r. 3/14. Actorii căpătau junghiuri, junghiurile aduceau oftica. negruzzi, s. i, 345. Singurul semn că băuse era că paloarea sa obicinuită se colora cu-n gingaș rosa – ca acel al ofticei. eminescu, g. p. 46. Așa este, a murit... de oftică, din cauza ei. gane, n. iii, 79. Iar alții, în credința că ortu l-am dat popii Din oftică sau tifos, batistele scoteau. macedonski, o. i, 45, cf. ddrf, șăineanu, damé, t. 44 [bis], n. leon, Med. 139, alexi, w., bianu, d. s. S-a ofilit astfel și s-a stins de oftigă. sadoveanu, o. xi, 455. Era văduvă de trei ani, că-i murise bărbatul de oftică. camil petrescu, o. i, 89. Oftica îi mănîncă pieptul pe dinăuntru. stancu, d. 281, cf. h ii 122, 155. Căpățina de porumbel nu se mănîncă, căci e rău de oftică. șez. vi, 36. ◊ Fig. Desagii mei se lecuiseră pe deplin de oftiga de care zăcuseră, și-și recăpătaseră din nou vechea și îmbelșugata lor rotunzime. hogaș, m. n. 154. ♦ Fig. Pacoste, nenorocire, necaz. cf. ciaușanu, gl. ◊ Expr. (Familiar) A avea oftică (pe cineva) = a-i fi necaz (pe cineva), a nu-l putea suferi. A-i fi oftică (de cineva sau de ceva) sau a-i face (cuiva) oftică = a-i face cuiva (în) ciudă, a face să-i fie necaz. 2. (Regional) Numele mai multor boli pulmonare la animale, mai ales la cai.V. astmă, suspin, tignafes. cf. hv 473, alr i 1657/387, 518, 532. – Accentuat și: oftică (klein, d. 6, 7, 30, alrm i/i h 168). – Și: (Mold.) oftigă (accentuat și oftigă alr i/i h 122), (învechit) ohtică (descr. ape, 158/13, tdrg, cade), (regional) optică (a ii 9), (Olt.) osfică (cade, scriban, d., CANDREA, f. 220, h v 19, ȘEZ. IV, 29, ALR l/l h 122/842, accentuat și osfică arh, Olt. xxi, 271, alr i/i h 122/810) s. f. – Din ngr. δχτικαζ.

OFTICA vb. I. (Popular) 1. refl. A se îmbolnăvi de oftică, a se tuberculiza. cf. polizu, DDBF, ȘĂINEANU, BABCIANU, SCBIBAN, D., fd ii, 216, șez. vi, 43. ◊ tranz. fact. Cînd o să te văz și eu mai de modă, mai delicat, totdaună ca un urs sălbatec, mojicos, grosolan! Pentru Dumnezeu, oi să mă ofticezi. c. caraGIALI, în PR. DRAM. 209, cf. ȘĂINEANU, BArCIANU. Trăiesc rău de tot; a osficat-o, sărmana. boceanu, gl. (Glumeț) Măi flăcăi, ia căutați de mai răriți cel pas, că eu mersul vostru aveți să-mi oftigiți iapa pănă-n Tazlău. hogaș, m. n. 203. ◊ Intranz. Am ofticat muncind. scriban, d. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. cf. șăineanu. Bolnavă chiar n-o fi ea, dar a ofticat-o rău Răducanu ăsta al lui Mînjoc... că nu mai dă p-acasă cu săptămînile. camil petrescu, o. ii, 206, cf. teodorescu, p. p. 303. Ochii tăi m-au înșelat, Sprîncenele m-a-ndemnat, Buzele m-au ofticat. jarnîk-bIrseanu, d. 252. Fugi de-aici, ticălosule, că m-ai oftigit. șez. i, 89. Că gurița de la tine M-a ofticat, vai de mine! Mat. folk. i, 236, cf. ciaușanu, v. 185. Am un boțălnic de copil și m-a osficat cu nebuniile lui. arh. Olt. xxi, 271. ♦ Intranz. A tînji, a se amărî, a se necăji. Apoi iată orășanul Cum ofticează sirmanul! pann, p. v. ii, 1562/24. Astfel face gogomanul care nu admite vederile unui publicist sau invidiosul care ofticează de succesele omului cu un nume public, caragiale, o. iv, 65. – prez. ind.: oftic și (rar) ofticez, (regional) oftichez (bul. Fil. ii, 60). – Și: (învechit) oftici (alexi, w., prez. Ind. ofticesc), ohtici (r. golescu, c.), (Mold.) oftigi (prez. ind. oftigesc) vb. IV; (Olt.) osfica vb. I. – v. oftică.