ofițeresc, ~ească [At: ȚICHINDEAL, F. 106/6 / V: (înv) ~țiresc / Pl: ~ești / E: ofițer + -esc] 1-3 a Care aparține ofițerului (1-3). 4-6 a De ofițer (1-3). 7-9 a Ca de ofițer (1-3). 10 sfa Dans popular în ritm de sârbă. 11 sfa Melodie după care se execută ofițereasca (10). 12 a Alcătuit din ofițeri (1).

OFIȚERESC adj. 🎖️ De ofițer.

OFIȚERESC, -EASCĂ, ofițerești, adj. De ofițer (1), (ca) al ofițerilor. Țin în grajd numai cai ofițerești. CAMILAR, N. II 456.

OFIȚERESC ~ească (~ești) Care ține de ofițeri; propriu ofițerilor. /ofițer + suf. ~esc

ofițeresc a. de ofițer.

*ofițerésc, -eáscă adj. (d. ofițer). De ofițer: cal ofițeresc. Pol ofițeresc (Fam.), pĭesa de 5 fr. înainte de 1916.

ofițiresc, ~ească a vz ofițeresc

ofițeresc adj. m., f. ofițerească; pl. m. și f. ofițerești

ofițeresc adj. m., f. ofițerească; pl. m. și f. ofițerești

ofițeresc adj. m., f. ofițerească; pl. m. și f. ofițerești

OFIȚERESC, -EASCĂ adj., s. f. 1. adj. Care aparține unui ofițer (I 1), de ofițer, ca al ofițerilor, caracteristic ofițerilor. Un cal ofițiresc. țichindeal, f. 106/6. Rangul ofițiresc. buletin, f. (1833), 76¹/20. Eu mă-nchin cu plecăciune și mă recomanduiesc Cu nume Panaiotache, cu cinu ofițeresc. facca, în pr. dram. 109, cf. ddrf, șăineanu, barcianu, tdrg. Țin în grajd numai cai ofițerești. camilar, n. ii, 456. 2. s. f. (De obicei art.) Numele unui dans popular în ritm de sîrbă. cf. varone, d. 120, corn. din Țepeș vodă. – cernavodă. – PI.: ofițerești. – Și: (învechit) ofițiresc, -ească adj. – Ofițer + suf. -esc.