OFIOFAGIE s. f. Folosire a șerpilor ca hrană de către unele animale, păsări etc. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiophagie.

ofiofagie sf [At: DN³ / P: ~fi-o~ / Pl: ~ii / E: fr ophiophagie] Folosire a șerpilor ca hrană de către unele animale, păsări etc.

OFIOFAGIE, ofiofagii, s. f. Folosire a șerpilor ca hrană de către unele animale, păsări etc. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiophagie.

OFIOFAGIE s.f. Obiceiul de a se hrăni cu șerpi. [Pron. -fi-o-, gen. -iei. / < fr. ophiophagie, cf. gr. ophis – șarpe, phagein – a mînca].

OFIOFAGIE s. f. obiceiul de a se hrăni cu șerpi. (< fr. ophiophagie)

ofiofagie (desp. -fi-o-) s. f., art. ofiofagia, g.-d. ofiofagii, art. ofiofagiei

ofiofagie (-fi-o-) s. f., art. ofiofagia, g.-d. ofiofagii, art. ofiofagiei

ofiofagie s. f. (sil. -fi-o-), art. ofiofagia, g.-d. ofiofagii, art. ofiofagiei

OFIO- „șarpe, șerpuitor, flexuos, verde”. ◊ gr. ophis, eos „șarpe” > fr. ophio-, germ. id., engl. id., it. ofio- > rom. ofio-. □ ~cefal (v. -cefal), adj., cu cap de șarpe; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu șerpi; ~fagie (v. -fagie), s. f., obicei de a se hrăni cu șerpi; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze flexibile; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă de șerpi; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a șerpilor; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a șerpilor; ~latru (v. -latru), s. m., adorator al șerpilor; ~lit (v. -lit₁), s. n., rocă eruptivă ale cărei culori, verde și roșu, amintesc de pielea șerpilor; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul șerpilor; ~morf (v. -morf), adj., cu aspect de șarpe; ~nomiu (v. -nomiu), s. n., cavitate serpentiformă roasă de larve în părțile parenchimatice ale plantelor.