OFÍCII s. pl. v. ajutor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OFÍCIU, oficii, s. n. 1. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (specială), funcție, slujbă. ◊ Loc. adj. și adv. Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate (și nu la cererea cuiva); fig. în mod automat. ♦ (Înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, înlesnire. ◊ Bune oficii = intervenție binevoitoare în scopul unei concilieri; servicii făcute cuiva. ♦ Rol, funcție. 4. Slujbă bisericească, serviciu religios. 5. (Rar) Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (înv.) ofís s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

OFÍCIU ~i n. 1) Serviciu administrativ special în cadrul unei întreprinderi sau instituții. ~ poștal. ~ comercial. ◊ Din ~ a) în conformitate cu o dispoziție a autorităților oficiale; b) în mod automat. 2) Local al acestui serviciu. 3) înv. Decret domnesc. 4): ~ divin slujbă religioasă. /<lat. officium, germ. Offizium, fr. office
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OFÍCIU s.n. 1. Serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. ◊ Din oficiu = fără a fi cerut; ca un serviciu obligatoriu; (în mod) oficial. 2. Funcție, îndatorire, slujbă. 3. (la pl.) Servicii, ajutoare, înlesniri. ◊ Bune oficii = intervenție diplomatică a unui stat în vederea împăcării unor state în litigiu sau beligerante. 4. Slujbă religioasă. 5. Mică încăpere lângă sufragerie în care se depozitează cele necesare pentru servirea mesei; cămară. [Pron. -ciu, var. ofițiu s.n. / cf. lat. officium, germ. Offizium, fr. office].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OFÍCIU s. n. 1. serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. ♦ ~ diplomatic = misiune diplomatică pe lângă o organizație internațională; din ~ = fără a fi cerut, ca un serviciu obligatoriu; (în mod) oficial. 2. funcție, îndatorire, slujbă. 3. (pl.) servicii, ajutoare, înlesniri. ♦ bune ĩi = intervenție diplomatică a unui stat în vederea împăcării unor state în litigiu sau beligerante. 4. slujbă religioasă. 5. mică încăpere lângă sufragerie, în care se depozitează cele necesare pentru servirea mesei. (< lat. officium, germ. Offizium, fr. office)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

OFÍCIU s. I. 1. datorie, îndatorire, obligație, rol, sarcină. (Și-a îndeplinit bine ~ de gazdă.) 2. v. serviciu. II. v. agenție.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ofície, ofícii, s.f. (înv.) hârtie oficială.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ofíciu (ofícii), s. n. – Serviciu; birou; meserie; funcție; slujbă religioasă. – Var. înv. oficie. Fr. office, lat. officium (sec. XIX). Este dubletul lui ofis, s. n., din fr., prin intermediul rus. ofis, sec. XIX, înv., și al ofichie, s. f. (sarcină, misiune), din ngr. ỏφφίϰιον, sec. XVIII, înv. – Der. oficia, vb., din fr. officier; oficial (var. sec. XVIII ofichial), adj., s. m., din fr. officiel și mai înainte din ngr. ỏφφιϰιάλης; oficialitate, s. f. din fr. officialité; oficină, s. f., din fr. officine; oficios, adj., din fr. officieux; oficinal, adj., din fr. officinal; cf. ofițer.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ofíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. oficíul; pl. ofícii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink