OFICIERE, oficieri, s. f. Acțiunea de a oficia și rezultatul ei; celebrare. [Pr.: -ci-e-] – V. oficia.

oficiere sf [At: ALEXI, W. / V: (iuz) ~iare / P: ~ci-e~ / E: oficia] (Rar) 1 Celebrare a slujbei bisericești. 2 Săvârșire cu solemnitate a unui act public sau privat, în special a unei căsătorii.

OFICIERE, oficieri, s. f. Acțiunea de a oficia și rezultatul ei; celebrare. [Pr.: -ci-e-] – V. oficia.

OFICIERE s. f. Acțiunea de a oficia.

OFICIERE s.f. Acțiunea de a oficia și rezultatul ei; slujire, îndeplinire a unei solemnități. [Pron. -ci-e-. / < oficia].

OFICIA, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier.

oficia [At: VLAHUȚĂ, O. A. III, 54 / P: ~ci-a / V: (înv) ~iția / Pzi: ~iez / E: fr officier] 1 vt A celebra slujba bisericească. 2 vt A săvârși cu solemnitate un act public sau privat, în special o căsătorie Si: a celebra. 3 A presta un serviciu. 4 vi (Gmț) A face un lucru oarecare.

oficiare sf vz oficiere

ofiția v vz oficia

*OFICIA (-ciez) vb. tr. ⛪ A sluji la biserică, a celebra slujba bisericească: cu barba lui mare, roșcată, avea un aer de preot care oficiază (VLAH.) [fr.].

OFICIA, oficiez, vb. I. Tranz. A face o slujbă bisericească; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier.

OFICIA, oficiez, vb. I. 1. Tranz. A celebra slujba bisericească; a sluji în biserică. Mitropolitul... era aci și oficia sfînta liturghie. GALACTION, O. I 90. Absol. Cu barba lui mare, roșcată, avea un aer de preot care oficiază. VLAHUȚĂ, O. AL. II 54. A săvîrși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată (în special o căsătorie); a celebra. La un birou micuț... stă funcționara, o fată tot atît de tînără ca aceea care oficiază căsătoriile. SAHIA, U.R.S.S. 114. 2. Intranz. Fig. (Glumeț) A-și îndeplini slujba, a presta un serviciu. Berta e... prin cămări, drămuind ce trebuie pentru bucătăria unde oficiază madama Sultana. PAS, L. I 94. Omul nostru oficia însă la grătarul cu pastramă, care împrăștia miros de grăsime ca o jertfă antică. SADOVEANU, E. 170.

OFICIA vb. I. tr. A sluji; a face o slujbă religioasă. ♦ A săvîrși un act public sau privat, în special o căsătorie. [Pron. -ci-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind, var. ofiția vb. I. / < fr. officier, lat. med. officiare].

OFIȚIA vb. I. v. oficia.

OFICIA vb. tr. 1. a celebra o slujbă religioasă. 2. a săvârși un act public sau privat (o căsătorie). (< fr. officier, lat. officiare)

A OFICIA ~ez tranz. 1) (acte publice sau private) A săvârși cu solemnitate; a celebra. ~ o căsătorie. 2) (ritualuri bisericești) A îndeplini printr-o ceremonie religioasă. [Sil. -ci-a] /<fr. officier

oficià v. a celebra oficiul divin.

*oficiéz v. intr. (fr. officier, mlat. officiare). Celebrez oficiu divin.

oficiere (desp. -ci-e-) s. f., g.-d. art. oficierii; pl. oficieri

!oficiere (-ci-e-) s. f., g.-d. art. oficierii; pl. oficieri

oficiere s. f. (sil. -ci-e-), g.-d. art. oficierii; pl. oficieri

oficia (a ~) (desp. -ci-a) vb., ind. prez. 1 sg. oficiez (desp. -ci-ez), 3 oficiază, 1 pl. oficiem; conj. prez. 1 sg. să oficiez, 3 să oficieze; ger. oficiind (desp. -ci-ind)

oficia (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiază, 1 pl. oficiem (-ci-em); conj. prez. 3 să oficieze; ger. oficiind (-ci-ind)

oficia vb. (sil. -ci-a), ind. prez. 1 sg. oficiez, 3 sg. și pl. oficiază, 1 pl. oficiem (sil. -ci-em), imperf. 1 sg. oficiam (sil. -ci-am); conj. prez. 3 sg. și pl. oficieze; ger. oficiind (sil. -ci-ind)

oficia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. oficiază, 1 pl. oficiem, ger. oficiind)

oficiez, -ciază 3, -cieze 3 conj., -ciam 1 imp.

OFICIERE s. (BIS.) 1. celebrare, săvârșire, slujire, slujit, (înv.) serbare. (~ liturghiei.) 2. v. celebrare.

OFICIERE s. (BIS.) 1. celebrare, săvîrșire, slujire, slujit, (înv.) serbare. (~ liturghiei.) 2. celebrare, săvîrșire. (~ cununiei.)

OFICIA vb. (BIS.) 1. a celebra, a săvârși, a sluji. (A ~ liturghia.) 2. v. celebra. 3. a servi, a sluji. (O biserică la care ~ doi preoți.)

OFICIA vb. (BIS.) 1. a celebra, a săvîrși, a sluji. (A ~ liturghia.) 2. a celebra, a săvîrși. (A ~ o cununie.) 3. a servi, a sluji. (O biserică la care ~ doi preoți.)

OFICIERE s. f. (Rar) Acțiunea de a oficia (1); celebrare, dl, dm. – Pronunțat: -ci-e-. – Și: oficiare s. f. alexi, w. – v. oficia.

OFICIA vb. I. 1. tranz. A celebra slujba bisericească; a sluji în biserică. cf. șăineanu, alexi, w. Mitropolitul... era aci și oficia sfînta liturghie. galaction, o. 90. ◊ absol. Cu barba lui mare, roșcată, avea un aer de preot care oficiază. vlahuță, o. a. iii, 54. Să fi văzut pe părintele Amfilohie cum oficia. sadoveanu, o. ix, 74. Să nu năvălească mulțimea peste vorbitori și peste cei care vor oficia. camil petbescu, o. ii, 352. ♦ A săvîrși cu solemnitate un act public sau privat, în special o căsătorie; a celebra. Notarul Stoessel primi pe distinșii nuntași cu toate onorurile, oficiind mai patetic formele cununiei civile. rebreanu, i. 251. La un birou micuț... stă funcționara, o fată tot atît de tînără ca aceea care oficiază căsătoriile. sahia, u.b.s.s. 114. ◊ refl. pas. Se oficiază un act solemn. vlahuță, d. 187. Îi potrivi o odaie de culcare la primărie în cabinetul unde se oficiau căsătoriile civile. Rebreanu, i. 205. 2. Intranz. (Glumeț) A-și îndeplini slujba, a presta un serviciu, a face un lucru oarecare. Omul nostru oficia însă la grătarul cu pastramă, care împrăștia miros de grăsime ca o jertfă antică. sadoveanu, e. 170, cf. id. o. ix, 256. Berta e... prin cămări, drămuind ce trebuie pentru bucătăria unde oficiază madama Sultana. pas, l. i, 94. – Pronunțat: -ci-a. – prez. ind.: oficiez. – Din fr. officier.