opțiuni
  • info

14 definiții pentru oficialitate

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OFICIALITATE, (1) oficialități, s. f. 1. Persoană oficială; (la pl.) autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții oficiali ai autorității. 2. (Jur.; în sintagma) Principiul oficialității = principiu de bază al dreptului procesual penal, potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 3. Caracter oficial, calitate, ținută, atitudine oficială. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialité.

OFICIALITATE, (1) oficialități, s. f. 1. Persoană oficială; (la pl.) autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții oficiali ai autorității. 2. (Jur.; în sintagma) Principiul oficialității = principiu de bază al dreptului procesual penal, potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 3. Caracter oficial, calitate, ținută, atitudine oficială. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialité.

oficialitate sf [At: RUSSO, S. 76 / V: (reg) ofiția~[1] / P: ~ci-a~ / Pl: ~tăți / E: fr officialité] 1 (Șlp) Autoritate dintr-o țară, dintr-un oraș. 2 (Șlp) Reprezentant oficial al autorității. 3 (Șlp) Instituție oficială (1). 4 Caracter oficial (1). corectat(ă)

  1. În original, incorect accentuat: ofiția~ — LauraGellner

OFICIALITATE, (1) oficialități, s. f. 1. (La pl., sau la sg. cu înțeles colectiv) Autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții unei autorități. Dacă oficialitatea n-a fost în stare să oprească nenorocirea, măcar piedici să nu-mi puie! REBREANU, R. II 229. 2. Caracter oficial; calitate, ținută, atitudine oficială. Cu un soi de obraznică oficialitate în mișcări, hui făcu semn să mă opresc. HOGAȘ, M. N. 56. – Variantă: (învechit) ofițialitate (RUSSO, S. 76) s. f.

OFICIALITATE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este oficial. ◊ (Jur.) Principiul oficialității = principiu potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale, pot să săvîrșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 2. (La pl.) Autoritățile oficiale ale unui stat, ale unui oraș. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. officialité].

OFICIALITATE s. f. 1. caracterul a ceea ce este oficial. ♦ (jur.) principiul ~tății = principiu potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 2. (pl.) autoritățile oficiale ale unui stat, ale unui oraș. (< fr. officialité)

OFICIALITATE ~ăți f. 1) Caracter oficial; atitudine oficială. 2) Persoană oficială. 3) mai ales la pl. Reprezentant oficial al autorităților de stat. [Sil. -ci-a-] /<fr. officialité

*oficialitáte f. (d. oficial). Caracteru de a fi oficial: oficialitatea unuĭ act.

ofițialitate sf vz oficialitate

OFIȚIALITATE s. f. v. oficialitate.

OFIȚIALITATE s. f. v. oficialitate.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

oficialitate (desp. -ci-a-) s. f., g.-d. art. oficialității; pl. oficialități

oficialitate (-ci-a-) s. f., g.-d. art. oficialității; pl. oficialități

oficialitate s. f. (sil. -ci-a-), g.-d. art. oficialității; pl. oficialități

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OFICIALITĂȚI s. pl. autorități (pl.), oficiali (pl.). (Au fost de față, la inaugurare, și ~ile.)

OFICIALITĂȚI s. pl. autorități (pl.). (Au fost de față, la inaugurare, și ~ile.)

Intrare: oficialitate
oficialitate substantiv feminin
  • silabație: -ci-a- info
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oficialitate
  • oficialitatea
plural
  • oficialități
  • oficialitățile
genitiv-dativ singular
  • oficialități
  • oficialității
plural
  • oficialități
  • oficialităților
vocativ singular —
plural —
ofițialitate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ofițialitate
  • ofițialitatea
plural
  • ofițialități
  • ofițialitățile
genitiv-dativ singular
  • ofițialități
  • ofițialității
plural
  • ofițialități
  • ofițialităților
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

oficialitate, oficialitățisubstantiv feminin

  • 1. Persoană oficială. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dacă oficialitatea n-a fost în stare să oprească nenorocirea, măcar piedici să nu-mi puie! REBREANU, R. II 229. DLRLC
    • 1.1. (la) plural Autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții oficiali ai autorității. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. (numai) singular Caracter oficial, calitate, ținută, atitudine oficială. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Cu un soi de obraznică oficialitate în mișcări, îmi făcu semn să mă opresc. HOGAȘ, M. N. 56. DLRLC
  • chat_bubble (numai) singular științe juridice (în) sintagmă Principiul oficialității = principiu de bază al dreptului procesual penal, potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.