OFICIA, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier.

oficia [At: VLAHUȚĂ, O. A. III, 54 / P: ~ci-a / V: (înv) ~iția / Pzi: ~iez / E: fr officier] 1 vt A celebra slujba bisericească. 2 vt A săvârși cu solemnitate un act public sau privat, în special o căsătorie Si: a celebra. 3 A presta un serviciu. 4 vi (Gmț) A face un lucru oarecare.

OFICIA, oficiez, vb. I. Tranz. A face o slujbă bisericească; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier.

OFICIA, oficiez, vb. I. 1. Tranz. A celebra slujba bisericească; a sluji în biserică. Mitropolitul... era aci și oficia sfînta liturghie. GALACTION, O. i 90. Absol. Cu barba lui mare, roșcată, avea un aer de preot care oficiază. VLAHUȚĂ, O. A. III 54. A săvîrși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată (în special o căsătorie); a celebra. La un birou micuț... stă funcționara, o fată tot atît de tînără ca aceea care oficiază căsătoriile. SAHIA, U.R.S.S. 114. 2. Intranz. Fig. (Glumeț) A-și îndeplini slujba, a presta un serviciu. Berta e... prin cămări, drămuind ce trebuie pentru bucătăria unde oficiază madama Sultana. PAS, L. I 94. Omul nostru oficia însă la grătarul cu pastramă, care împrăștia miros de grăsime ca o jertfă antică. SADOVEANU, E. 170.

OFICIA vb. I. tr. A sluji; a face o slujbă religioasă. ♦ A săvîrși un act public sau privat, în special o căsătorie. [Pron. -ci-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind, var. ofiția vb. I. / < fr. officier, lat. med. officiare].

OFICIA vb. tr. 1. a celebra o slujbă religioasă. 2. a săvârși un act public sau privat (o căsătorie). (< fr. officier, lat. officiare)

A OFICIA ~ez tranz. 1) (acte publice sau private) A săvârși cu solemnitate; a celebra. ~ o căsătorie. 2) (ritualuri bisericești) A îndeplini printr-o ceremonie religioasă. [Sil. -ci-a] /<fr. officier

oficià v. a celebra oficiul divin.

ofiția v vz oficia

OFIȚIA vb. I. v. oficia.

ofície f. (după rus. ofis și rom. oficiŭ). Rar. Hîrtie oficială.

*oficiéz v. intr. (fr. officier, mlat. officiare). Celebrez oficiu divin.

oficia (a ~) (desp. -ci-a) vb., ind. prez. 1 sg. oficiez (desp. -ci-ez), 3 oficiază, 1 pl. oficiem; conj. prez. 1 sg. să oficiez, 3 să oficieze; ger. oficiind (desp. -ci-ind)

oficia (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiază, 1 pl. oficiem (-ci-em); conj. prez. 3 să oficieze; ger. oficiind (-ci-ind)

oficia vb. (sil. -ci-a), ind. prez. 1 sg. oficiez, 3 sg. și pl. oficiază, 1 pl. oficiem (sil. -ci-em), imperf. 1 sg. oficiam (sil. -ci-am); conj. prez. 3 sg. și pl. oficieze; ger. oficiind (sil. -ci-ind)

oficia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. oficiază, 1 pl. oficiem, ger. oficiind)

oficiez, -ciază 3, -cieze 3 conj., -ciam 1 imp.

OFICIA vb. (BIS.) 1. a celebra, a săvârși, a sluji. (A ~ liturghia.) 2. v. celebra. 3. a servi, a sluji. (O biserică la care ~ doi preoți.)

OFICIA vb. (BIS.) 1. a celebra, a săvîrși, a sluji. (A ~ liturghia.) 2. a celebra, a săvîrși. (A ~ o cununie.) 3. a servi, a sluji. (O biserică la care ~ doi preoți.)

oficie, oficii, s.f. (înv.) hârtie oficială.