ofensiv, ~ă [At: AR (1829), 47¹/20 / V: (înv) ~nziv, ofan~ / Pl: ~i, ~e / E: fr offensif ger offensiv] (Îoc defensiv) 1-2 a (Care atacă sau) cu care se atacă. 3-4 av, a (În mod) agresiv.

OFENSIV, -Ă, ofensivi, -e, adj. (În opoziție cu defensiv) Care atacă sau cu care se atacă. Acțiune ofensivă. Arme ofensive. ◊ (Adverbial) Era gata a susține, ofensiv sau defensiv, pe oricare din aripele [armatei] sale. HASDEU, I. V. 145.

OFENSIV, -Ă adj. Care atacă; care servește pentru a ataca. [< fr. offensif, germ. offensiv].

OFENSIV, -Ă I. adj. care atacă; cu caracter de ofensivă (II). ◊ agresiv. II. s. f. 1. formă principală a acțiunilor de luptă, înaintarea către obiectiv, cu scopul de a-l nimici pe inamic; atac. ◊ (sport; în jocurile cu mingea) atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse. 2. (fig.) acțiune puternică ce urmărește a realiza ceva. (< fr. offensif, /II/ offesnive, it. offensiva, germ. Offensive)

OFENSIV ~ă (~i, ~e) 1) Care participă la ofensivă; în stare de ofensivă. Trupe ~e. Acțiuni ~e. 2) Care servește la ofensivă; pentru ofensivă. Armă ~ă. /<fr. offensif

ofensiv a. care atacă, care servă a ataca: arme ofensive; alianță ofensivă și defensivă, unire între popoare cari își promit ajutor mutual în caz de răsboiu, fie pentru atac fie pentru apărare.

*ofensív, -ă adj. (fr. offensif, d. mlat. offensivus). Care atacă, care servește la atacat: războĭ ofensiv, armă ofensivă. Alianță ofensivă și defensivă, alianță încheĭată p. atac orĭ apărare. S. f., pl. e. Atac, agresiune între armate. A lua ofensiva, a ataca. Adv. În mod ofensiv.

ofansiv, ~ă a vz ofensiv

ofenziv, ~ă a vz ofensiv

ARMĂ (pl. -me) sf. 1 ⚔️ Instrument, unealtă făcută anume pentru a servi cuiva să se apere sau să lovească în cineva: ~ albă 👉 ALB; ~ de foc 👉 FOC; ~ ofensivă 👉 OFENSIV; ~ defensivă 👉 DEFENSIV; ~ portativă 👉 PORTATIV; ~ de vînat, de tir, de salon, de războiu; a lua armele, a se înarma fie pentru a ataca, fie pentru a se apăra; a chema la arme, a strînge soldații, cetățenii cari pot purta arme, spre a fi gata de atac sau de apărare; de aci: la arme! strigăt prin care se chiamă soldații, cetățenii ca să ia armele; a depune armele, a se preda, a înceta lupta, războiul ¶ 2 Sală de arme, un fel de galerie în care se află așezate în ordine și bine întreținute tot soiul de arme; loc unde se învață mînuirea armelor ¶ 3 🎖️ Se zice despre diferitele feluri de trupe care compun o armată, adică infanteria, cavaleria, artileria, geniul, aviația: în ce ~ ai servit? ¶ 4 pl. Meșteșugul mînuirii armelor ¶ 5 🎖️ pl. fig. Războiu, luptă, expedițiune militară; frate de arme, tovarăș de luptă; ‡a ridica arme(le), a se apuca de arme, a începe războiul, a declara, a purta războiu ¶ 6 pl. fig. În sens moral, se zice despre tot ce slujește spre a combate pe cineva, spre a face să dispară o greșală, spre a nimici o pasiune, etc.: armele rațiunii, adevărului, calomniei, etc.; se întrebuințează uneori și la sg.: calomnia este totdeauna arma invidioșilor ¶ 7 pl. 🛡 Semnele simbolice distinctive ale unei țări, unui oraș, unei familii nobile, marcă, stemă [lat. arma, în parte cu accepțiunile fr. arme].

ofensiv adj. m., pl. ofensivi; f. ofensivă, pl. ofensive

ofensiv adj. m., pl. ofensivi; f. ofensivă, pl. ofensive

ofensiv adj. m., pl. ofensivi; f. sg. ofensivă, pl. ofensive

PLANUL PREGĂTIRII DE FOC A OFENSIVEI AERIENE / A ATACULUI, document care cuprinde misiunile de foc pentru nimicirea sau neutralizarea inamicului în această fază a luptei, durata și structura pregătirii, repartiția pe mijloace de foc de aviație a obiectivelor, consumul de muniție, organizarea conducerii etc.