16 definiții pentru ofensa, ofensat   conjugări / declinări

OFENSÁT, -Ă, ofensați, -te, adj. Care a suferit o ofensă; insultat, jignit; supărat. – V. ofensa.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de Adriana Stoian | Semnalează o greșeală | Permalink

OFENSÁT, -Ă, ofensați, -te, adj. Care a suferit o ofensă; insultat, jignit; supărat. – V. ofensa.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

OFENSÁT adj. v. jignit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ofensat a. și m. care a primit o ofensă.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*ofensát, -ă adj. și s. Acela care a suferit ofensa: în duel, alegerea armelor e a ofensatuluĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de Adriana Stoian | Semnalează o greșeală | Permalink

OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

OFENSÁ vb. 1. v. jigni. 2. v. supăra.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A OFENSÁ ~éz tranz. A înjosi prin vorbe sau prin purtare nedemnă; a jigni; a insulta. /<fr. offenser
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE OFENSÁ mă ~éz intranz. A se simți jignit. /<fr. offenser
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OFENSÁ vb. I. tr. 1. A aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. 2. refl. (Fam.) A se supăra; a se ofusca. [< fr. offenser].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OFENSÁ vb. I. tr. a aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. II. refl. (fam.) a se supăra (simțindu-se jignit); a se ofusca. (< fr. offenser)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ofensá vb., ind. prez. 1 sg. ofenséz, 3 sg. și pl. ofenseáză; conj. prez. 3 sg. și pl. ofenséze
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ofensà v. 1. a face o ofensă; 2. fig. a atinge; 3. a se supăra: se ofensează pentru nimica.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*ofenséz v. tr. (fr. offenser, lat. offensare, d. of-féndere, a ataca). Jignesc, indispun pin [!] vorbă saŭ purtare nedemnă: a mustra pe cineva în fața inferiorilor luĭ, a-l ofensa. Fig. Acest tabloŭ ofensează gustu publiculuĭ. V. refl. Mă simt ofensat: nu te ofensa de toate nimicurile!
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink