oenologie sf vz enologie

OENOLOGIE s. f. Enologie.

OENOLOGIE s.f. v. enologie.

enologie sf [At: LM / V: oen~, oin~ / E: fr oenologie] Știință care se ocupă cu vinificația și cu studiul produselor derivate ale viei și ale vinului.

ENOLOGIE s. f. Știință aplicată care se ocupă cu vinificația și cu studiul produselor derivate ale viei și ale vinului.

ENOLOGIE s. f. Știință care se ocupă cu vinificația și cu studiul produselor derivate ale viei și ale vinului. [Var.: oenologie s. f.] – Fr. oenologie (< gr.).

ENOLOGIE s.f. Știință care se ocupă cu studiul vinurilor și al produselor derivate din vin. [Gen. -iei, scris și oenologie, var. oinologie s.f. / < fr. oenologie, cf. gr. oinos – vin, logos – studiu].

OINOLOGIE s.f. v. enologie.

ENOLOGIE s. f. știința care studiază tehnologia producerii și conservării vinurilor. (< fr. oenologie)

ENOLOGIE f. Știință care se ocupă cu studiul vinificației și al produselor vinicole. [G.-D. enologiei] /<fr. oenologie

enologie/oenologie [oe pron. e] (desp. oe-) s. f., art. enologia/oenologia, g.-d. enologii/oenologii, art. enologiei/oenologiei

!enologie/oenologie [oe pron. e] (oe-) s. f., art. enologia/ oenologia, g.-d. enologii/oenologii, art. enologiei/oenologiei

enologie s. f., art. enologia, g.-d. enologii, art. enologiei

ENO- (OENO-, OINO-) „vin, vinicol”. ◊ gr. oinos „vin” > fr. oeno- și oino-, germ. ono-, it. eno-, engl. oeno- și eno- > rom. eno, oeno și oino-. □ ~fil (v. -fil₁), adj., s. m., (persoană) interesată în producerea și ameliorarea vinurilor; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în enologie; ~logie (oenologie) (v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu tehnologia producerii și conservării vinurilor; ~manie (oenomanie) (v. -manie), s. f., impuls patologic de a bea vin; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., determinare a cantității de alcool din vinuri; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., disciplină care studiază metodele de preparare și de conservare a vinurilor; sin. enotehnică; ~terapie (v. terapie), s. f., utilizare a vinului în scop terapeutic.