odovăi¹ [At: ȘEZ. V, 136 / V: (reg) ~ia / Pzi: ~iesc / E: slv отъдавати, -ваѭ] 1 vr (Reg) A se termina. 2 vt (Mol) A învinge. 3 vt (Reg, c. i. obiecte de îmbrăcăminte) A strica. 4 vt (Reg; c. i. obiecte de îmbrăcăminte) A distruge. 5 vt (Reg) A consuma. 6 vr (Mol) A obosi foarte tare într-o acțiune. Si: a se istovi. corectat(ă)

odovăi² vt [At: LB / Pzi: ~iesc / E: slv оудвоити] (Înv) A repeta.

ODOVĂI, odovăiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, despre haine, încălțăminte) A strica, a uza. Făcutu-mi-am opinci de fier... și umblat-am pînă le-am odovăit. RETEGANUL, la CADE.

ODOVĂI vb. 1. (Mold.) A se termina, a se încheia, a se sfîrși. Ascultă, oame, den ce materie ești și ce ești, și ce vei să fii, nu te mări, ce să fii plecat, vădzîndu-le că esti pămînt și iar în pâmint vei să te odovăiesti. CRON. SEC. XVIII, 13^r. 2. (ȚR) A sărbători. Într-această zi să odovăiaște praznicul a cinstitei cruci. M 1698 sept., 92^r, col. II. Să odovăiaște praznicul nașterii lui Hristos. M 1779 dec., 216^v, col. II; cf. M 1779 mart., 47^r, col. I; M 1780 sept., 161^r, col. II. Etimologie: sl. otŭdavati. Cf. v i g ă z u i.

odovăia v vz odovăi¹

odovăĭésc v. tr. (vsl. sîrb. otdavati, bg. otdavam, predaŭ). Meh. Termin, isprăvesc. Mold. Rar. Consum: această sobă odovăĭește multe lemne. V. refl. S’a odovăit praznicu, s’a terminat efectu uneĭ sărbătorĭ împărăteștĭ în întrebuințarea cîntărilor care atîrnă de ĭa.

odovăi (odovăiesc, odovăit), vb. – 1. (Olt.) A termina. – 2. (Mold., Trans.) A consuma a uza. – Sl. otudavati „a da” (Cihac, II, 225), sb. odavati „a da”. – Der. odavanie (var. odovanie), s. f. (a opta zi după o sărbătoare mare), din sl. otudavanije, sec. XVI, înv.

odovăi, odovăiesc, vb. IV (înv.) a termina, a isprăvi.