ODORI-, -ODIE elem. „miros, olfacție”. (< fr. odori-, -odie, cf. gr. odor, -is)

ODOR², odoruri, s. n. (Înv.) Miros, mireasmă, parfum. [Var.: odoare s. f.] – Din lat. odor, it. odore, fr. odeur.

ODOR¹, (1) odoare, s. n. 1. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preț; giuvaer. ♦ (La pl.) Veșminte scumpe și alte obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 2. Fig. Ființă iubită, prețuită; spec. copil. – Din sb. odor „pradă”.

odărî v vz odorî

odoare sf vz odor²

odor¹ sn [At: EUSTRATIE, ap. GCR I, 114/16 / V: (reg) h~ / Pl: ~oare și (nob, sm) ~i / E: srb odor] 1 Obiect lucrat dintr-un metal prețios, adesea împodobit cu pietre prețioase Si: giuvaer. 2 (Pex) Orice obiect de mare preț. 3 (Îvr) Comoară. 4-5 (Lpl) (Veșminte scumpe sau) obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 6 (Fig; lsg) Ființă iubită, neprețuită. 7 (Fig; lsg) Copil. 8 Obiect care, oferit în dar, are o anumită semnificație, ori servește pentru a garanta sau a dovedi ceva. 9 (Reg) Cadou de logodnă sau de nuntă Si: dar. 10 (Îrg) Gaj. 11 (Reg) Dovadă concretă despre realitatea unui fapt.

odor² sn [At: TEODOREVICI, M. 36/2 / V: (reg) ~oare sf / Pl: ~uri / E: lat odor, -oris, it odore, fr odeur] (Înv) 1-2 Miros (încântător).

odorî vi [At: ȘEZ. I, 143 / V: (reg) odărî / Pzi: ~răsc / E: srb odorati] (Ban; Olt) A termina o muncă agricolă, în special aratul.

*ODOARE sf. Miros [lat.].

ODOR (pl. -oare), (-oară) sn. 1 Giuvaer, sculă prețioasă, lucru de mare preț: scoase un gologan din buzunar și... îl privi cu drag pe amîndouă fețele ca un ~ (GN.); o sabie... pe care o păstra în prăvălie ca pe un ~ din vechime (ISP.); avem bani destui, odoară de prisos, o avuție cît nu-i mai știm sama (SB.) ¶ 2 F Despre persoane: ființă prețioasă, iubită, în spec. copil iubit la nebunie de părinți: Iat’o scoborînd la vale, galbănă și istovită, Cu ~ul strîns la sînu-i (VLAH.); îmi făcea apoi cîte un benchiu în frunte, ca să nu-și prăpădească ~ul (CRG.); – iron. (comp. SCULĂ): acum pricep eu ce ~ de femeie am dobîndit (CRG.); baba și cu ~ul de fiică-sa tot nemulțumitoare și cîrtitoare erau (CRG.); vai! săracul omul prost, bun ~ la casă a fost! (ZNN.) ¶ 3 pl. ⛪ Veșminte bisericești scumpe și alte obiecte prețioase întrebuințate în biserică: în mijloc e biserica, plină de scule și de odoare vechi (VLAH.); odoarele sfinte erau de batjocură (ISP.) [srb. odor, -ra].

ODORÎ (-orăsc) vb. tr. Olten. 🚜 A sfîrși, a isprăvi cu munca (în spec. a termina cu aratul): am odorît de arat (VÎRC.) [srb. odorati].

ODOR¹, (1) odoare, s. n. 1. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preț; giuvaier. (La pl.) Veșminte scumpe și alte obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 2. Fig. Ființă iubită, prețuită; spec. copil. – Din scr. odor „pradă”.

ODOR², odoruri, s. n. (Înv.) Miros, mireasmă, parfum. [Var.: odoare s. f.] – Din lat. odor, it. odore, fr. odeur.

ODOR², odoare, s. n. 1. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (adesea împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preț; giuvaer. Raiul nostru se compunea din cinci-șase camere bogat mobilate, pline de sofale... și defel de fel de odoare. GALACTION, O. I 328. Poruncește să-i aducă pe hîrca de babă înaintea sa, dimpreună cu toate odoarele luate cu vicleșug de la împărăteasa lui. CREANGĂ, P. 101. ◊ Fig. În brațul drept, Avea flori albe, dragi odoare. COȘBUC, P. II 258. ♦ (Mai ales la pl., adesea determinat prin «sfinte» sau o bisericești») Veșminte scumpe și alte obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. Au luat în mîini odoare sfinte, cărți. GALACTION, O. I 75. Să văd măiastra-ți mînă lucrînd odoare sfinte. ALECSANDRI, T. II 84. Au prădat bisericile și mănăstirile de odoare. NEGRUZZI, S. I 169. 2. Fig. (Numai la sg.) Ființă iubită, prețuită. Baba și cu odorul de fiică-sa tot cîrtitoare și nemulțumitoare erau. CREANGĂ, P. 284. O vin-odorul meu nespus, Și lumea ta o lasă. EMINESCU, O. I 172. Spune de-al meu dor, Scumpului odor. ALECSANDRI, T. I 404.

ODOR¹ s. n. (Latinism învechit) Miros, mireasmă. Busuiocul Dulcele-odor răspîndind. COȘBUC, AE. 28.

-ODIE² elem. odori-.

ODOARE s. f. miros. (< fr. odeur)

ODOR² ~uri m. înv. Miros plăcut; parfum; mireasmă; aromă. /<lat. odor, it. odore, fr. odeur

odor n. 1. veșminte ornate și celelalte obiecte sacre: odoare sfinte bisericești; 2. fig. lucru scump, sculă: să-i dee împărăția întreagă pentru asemenea odoare CR. flori, odoare a primăverii AL.; 3. giuvaer: acum pricep ce odor de femeie am dobândit ISP.; 4. ființă iubită: o vin, odorul meu nespus! EM.; 5. copil: tot omul și-a sărutat odoru AL. [Serb. ODORA, veșminte, armură].

*odoáre f., pl. orĭ (lat. odor, odóris). Rar. Miros.

odór n., pl. oare (sîrb. odora, pradă, veșminte, armătură, d. vsl. o-drati, a zmulge, a lua, drati, a despica, a sfîșia, ca și it. roba, fr. robe, veșmînt, d. vgerm. roub, ngerm. raub, jaf, pradă. V. dîră). Lucru prețios, maĭ ales vorbind de cele ce servesc la oficiu bisericesc (ca: crucĭ, potire, cădelnițe ș. a.). Fig. Ființă foarte prețioasă și iubită: un odor de nevastă, de copil. Copil (des iron.): ĭacată ce pozne face odoru tăŭ! – Și hodór. V. podoabă, sculă.

odor¹ (miros) (înv.) s. n., pl. odoruri

odor² (miros) (înv.) s. n., pl. odoruri

odor (miros) s. n., pl. odoruri

odor (persoană iubită) s. m., pl. odori

odor, -doare.

odorî (-răsc, -it), vb. – (Olt.) A termina treaba. Sb. odorati (Candrea). – Der. odoranie, s. f. (Olt., sfîrșitul muncilor agricole).

ODORI- „miros, olfactiv”. ◊ L. odor, oris „miros” > fr. odori-, it. id., engl. id. > rom. odori-. □ ~fer (v. -fer), adj., care răspîndește un miros plăcut; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., determinare a gradului de percepere a senzațiilor olfactive.

-ODIE₁ „miros, olfacție”. ◊ gr. ozo, ein „a mirosi” > fr. -odie, germ. id. > rom. -odie.

ODOR s. v. aromă, balsam, mireasmă, miros, parfum.

odor s. v. AROMĂ. BALSAM. CURTE. MIREASMĂ. MIROS. OGRADĂ. PARFUM.

odorî, odorăsc, vb. (reg.) a termina o muncă agricolă, în special aratul.

odór, odoare, odoară, s.n. 1. Lucru de preț: „Șepte cară de odoară” (Bârlea, 1924: 35). 2. Zestrea fetelor, compusă, de obicei, din haine și pânzături (odoarele se țin pă rudă): „Care horilcă nu bea / Multe bunuri poate-avea / Și odoară multe-ar fa” (Papahagi, 1925: 194). 3. Curte, ocol, ogradă, cu sensul de iosag, acaret: „Și cum durmea afară, înt-on pat, în șatră, le-a văzut cum jucau în odor” (Bilțiu, 1999: 174). 4. Copil („neprețuit ca o comoară”): „Mama îngrijorată de viața odorului său...” (A. Radu, după Memoria 2004-bis: 1.241). – Din srb. odor(a) „pradă de război; veșminte, armură” (Scriban; DEX, MDA).

odor, odoare, odoară, s.n. – 1. Lucru de preț: „Șepte cară de odoară” (Bârlea, 1924: 35). 2. Zestrea fetelor, compusă, de obicei, din haine și pânzături (odoarele se țin pă rudă): „Care horilcă nu bea / Multe bunuri poate-avea / Și odoară multe-ar fa” (Papahagi, 1925: 194). 3. Curte, ocol, ogradă, cu sensul de iosag, acaret (Antologie, 1980; Memoria, 2001). 4. Copil („neprețuit ca o comoară”): „Mama îngrijorată de viața odorului său...” (A. Radu, cf. Memoria 2004-bis: 1.241). – Din srb. odor(a) „pradă de război; veșminte, armură” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

odor, odoare, odoară, s.n. – 1. Lucru de preț: „Șepte cară de odoară” (Bârlea 1924: 35). 2. Zestrea fetelor, compusă, de obicei, din haine și pânzături (odoarele se țin pă rudă): „Care horilcă nu bea / Multe bunuri poate-avea / Și odoară multe-aș fa” (Papahagi 1925: 194). 3. Curte, ocol, ogradă, cu sensul de iosag, acaret (Antologie 1980; Memoria 2001). 4. Copil („neprețuit ca o comoară”): „Mama îngrijorată de viața odorului său...” (A. Radu: cf. Memoria 2004-bis: 1241). – Din srb. odor „pradă de război”.

ODOR² s. n. (Învechit) Miros, mireasmă. Gura ei vearsă odorul (mirosul) cel mai frumos. TEODOROVICI, M. 36/2, cf. LB, ANTROP. 169/8. Cînd ne aflăm ajunși în centrul acestei văi, vedem... flori aromatice care împle aerul cu odorurile lor profumătoare. DESCR. APE 31/21. Vinul se face mai bun la gust și în delicatețea odoarei. BARASCH, M. III, 180/31. Fără tine... florile și-ar pierde odoarea și frumusețea lor. FILIMON, O. I, 350. Parfumați cu odorul bătrînei aristocrate. BOLINTINEANU, O. 279, cf. ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D. – PI.: odoruri. – Și: odoare s. f. – Din lat. odor, -oris, it. odore, fr. odeur.

ODORÎ vb. IV. Intranz. (Prin Ban. și Olt.) A termina o muncă agricolă, în special aratul. Barbule, Bărbuțule, Au de plug mi-ai odorît, Ori merindea ai sfîrșit, De in sat ai coborît? șez. i, 143, cf. xiii, 68. Am odorît de arat, de cosit, de săpat. n. rev. r. viii, 87, cf. vîrcol, v. 97. După ce arară și odorîră, puseră sculele la locul lor. pamfile, d. 93. Măi [= mai] am un chițoi și odorăsc de arat. conv. Lit. liv, 165. Cu cămașa neagră plumb, Vine neica de la plug Și-mi spune c-a odorît. ciaușanu, v. 32, cf. 39. Cînd termină cu aratul (odorăsc), țăranii pun în jurul boilor o creangă mare verde și vin acasă. id. gl., cf. tomescu, gl., alr ii 5119/791, lexic reg. 27. – prez. ind.: odorăsc. – Și: odărî vb. IV. – Din scr. odorati.