ODORAT s. n. Miros. – Din fr. odorat.

odorat¹ sn [At: NEGULICI / Pl: (rar) ~uri / E: fr odorat, lat odoratus, -us] (Frî) Miros.

odorat², ~ă a [At: ÎNV. VIN. 56/18 / Pl: ~ați, ~e / E: lat odoratus, -a, -um] (Îvr) Odorant (1).

*ODORAT sbst. 🫀 Simțul mirosului [fr.].

ODORAT, (rar) odoraturi, s. n. (Înv.) Miros. – Din fr. odorat.

odorat n. unul din cele cinci simțuri care percepe mirosurile.

*odorát n., pl. urĭ (lat. odoratus. V. olfactiv). Simțu mirosuluĭ: nasu e organu odoratuluĭ.

odărî v vz odorî

odora vi [At: MAIOR, IST. 15/5 / Pzi: ~rez / E: lat odorare, it odorare, fr odorer] (Înv) 1 A răspândi un miros Si: a mirosi. 2 (Ccd) A simți un miros.

odorât sn [At: DDRF / Pl: ? / E: odorî] (Olt) Terminare a unei munci agricole, în special a aratului.

odorî vi [At: ȘEZ. I, 143 / V: (reg) odărî / Pzi: ~răsc / E: srb odorati] (Ban; Olt) A termina o muncă agricolă, în special aratul.

ODORÎ (-orăsc) vb. tr. Olten. 🚜 A sfîrși, a isprăvi cu munca (în spec. a termina cu aratul): am odorît de arat (VÎRC.) [srb. odorati].

odorat (med.) s. n.

!odorat s. n.

odorat s. n., pl. odoraturi

odorî (-răsc, -it), vb. – (Olt.) A termina treaba. Sb. odorati (Candrea). – Der. odoranie, s. f. (Olt., sfîrșitul muncilor agricole).

Alocasia odora (Roxb.) C. Koch. Specie cu spadice înalt de 22 cm, spată aproximativ 20 cm lungime, verde-albăstruie, ascuțită la vîrf. Frunze lung-pețiolate, viguroase, lungi pînă la 110 cm, late pînă la 80 cm, cărnoase.

ODORAT s. v. miros.

odorat s. v. MIROS.

ODORA vb. v. mirosi.

odora vb. v. MIROSI.

odorî, odorăsc, vb. (reg.) a termina o muncă agricolă, în special aratul.

ODORAT²,-Ă. adj. (Învechit, rar) Odorant. Răsfugărilor sau răsuflărilor celor odorate, adecă mirositoare. ÎNV. VIN. 56/18. Oțetul cel odorat sau cu miros. ib. 105/18, cf. ALEXI, W. – PI.: odorați, -te. – Din lat. odoratus, -a, -um.

ODORAT¹ s. n. (învechit) Miros. Cf. NEGULICI. Pierderea mirosului (odoratului). CORNEA, E. I, 19/34, cf. CALENDAR (1862), 58/22. Simțul vederii a încălcat în acest vers asupra simțului odoratului. MACEDONSKI, O. IV, 79, cf. ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., BIANU, D. S. – PI.: (rar) odoraturi. SCRIBAN, D. – Din fr. odorat, lat. odoratus, -us.

ODORA vb. I. Intranz. (Învechit) A răspîndi un miros, a mirosi. O spumă vearde, ce amar odorează (amiroasă), iase deasupra. ÎNV. ZĂH. 10/4, cf. LB. Aerul odorează de tot felul de flori. EPISCUPESCU, O. Î. 3/23. ♦ (Construit cu subiectul logic în dativ) A simți, a percepe un miros. (Fig.) Mie îmi mai odorează (amiroasă) numele aceale a italienești seau romane. MAIOR, IST. 15/5. – prez. ind.: odorez. – Din lat. odorare, it. odorare, fr. odorer.

ODORÎ vb. IV. Intranz. (Prin Ban. și Olt.) A termina o muncă agricolă, în special aratul. Barbule, Bărbuțule, Au de plug mi-ai odorît, Ori merindea ai sfîrșit, De in sat ai coborît? șez. i, 143, cf. xiii, 68. Am odorît de arat, de cosit, de săpat. n. rev. r. viii, 87, cf. vîrcol, v. 97. După ce arară și odorîră, puseră sculele la locul lor. pamfile, d. 93. Măi [= mai] am un chițoi și odorăsc de arat. conv. Lit. liv, 165. Cu cămașa neagră plumb, Vine neica de la plug Și-mi spune c-a odorît. ciaușanu, v. 32, cf. 39. Cînd termină cu aratul (odorăsc), țăranii pun în jurul boilor o creangă mare verde și vin acasă. id. gl., cf. tomescu, gl., alr ii 5119/791, lexic reg. 27. – prez. ind.: odorăsc. – Și: odărî vb. IV. – Din scr. odorati.

ODORÎT s. n. (Prin Olt.) Terminarea unei munci agricole, în special a aratului. cf. ddrf, CIAUȘANU, GL. – v. odorî.