opțiuni
  • info
2 intrări
23 de definiții

Explicative DEX

OCĂIT s. n. (Rar) Măcăit. – V. ocăi.

OCĂIT s. n. (Rar) Măcăit. – V. ocăi.

ocăit1, ~ă a [At: VARLAAM, C. 56 / Pl: ~iți, ~e / E: slv окаꙗнъ] (Îvr) Nefericit.

OCĂIT s. n. (Rar) Măcăit. Din cînd în cînd auzeam, ca o notă pierdută în adîncul tăcerii, cîte un mic ocăit înăbușit a vreunei rațe. GANE, N. II 180.

OCĂIT ~uri n. 1) v. A OCĂI. 2) Strigăt caracteristic speciei, scos de rațe. /v. a ocăi

OCĂI, pers. 3 ocăie, vb. IV. Intranz. (Rar) A măcăi. – Formație onomatopeică.

OCĂI, pers. 3 ocăie, vb. IV. Intranz. (Rar) A măcăi. – Formație onomatopeică.

OCĂCĂI, OCĂI (-ăesc) vb. intr. 1 🐟 A striga, a cînta ca broaștele, a orăcăi 2 🐦 A măcăi (vorb. de rațe): două rațe grase, pîntecoase, trecură ocăind deasupra capului meu (GN.) [ocaca! – oac!].

OCĂCĂIT, OCĂIT sbst. 1 🐟 Strigătul, cîntatul broaștelor, orăcăit 2 🐦 Măcăit: auzeam... cîte un mic ocăit înnăbușit a vre-unei rațe (GN.) [ocă(că)i].

OCĂI, pers. 3 ocăie, vb. IV. Intranz. (Rar) A măcăi. Atunci două rațe grase, pîntecoase, trecură ocăind deasupra capului meu. GANE, N. II 182.

A OCĂI pers.3 ~iește intranz. rar (despre rațe) A scoate sunete stridente, scurte și repetate, caracteristice speciei; a face „oac-oac”. /Onomat.

Ortografice DOOM

ocăit (rar) s. n.

ocăit (rar) s. n.

ocăit s. n.

ocăi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ocăie, imperf. 3 pl. ocăiau; conj. prez. 3 să ocăie

ocăi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ocăie; conj. prez. 3 să ocăie

ocăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. ocăie

Sinonime

OCĂIT s. v. măcăit, măcăitură.

ocăit s. v. MĂCĂIT. MĂCĂITURĂ.

OCĂI vb. v. măcăi.

ocăi vb. v. MĂCĂI.

Arhaisme și regionalisme

OCĂIT adj. (Mold.) Vrednic de plîns, nefericit. A: De nu ne vom îndirepta din leage, . . . mai ocăiți de noi altul nu noate hi. VARLAAM. // C: De nu ne vom îndirepta din leage,... mai ocăiți de noi alții nu pot fi. C 1737, 38r. Etimologie: *ocăi. Cf. o c a i a n i c.

Tezaur

OCĂIT1, -Ă adj. (Învechit, rar) Vrednic de plîns, nefericit. De nu ne vom îndirepta din leage, ...mai ocăiți de noi altul nu poate hi. varlaam, c. 56. – PI.: ocăiți, -te. – După slavon. окаганъ.

OCĂIT2 s. n. v. ocăcăit.

OCĂI vb. IV v. ocăcăi.

Intrare: ocăit
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ocăit
  • ocăitul
  • ocăitu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • ocăit
  • ocăitului
plural — —
vocativ singular —
plural —
Intrare: ocăi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ocăi
  • ocăire
  • ocăit
  • ocăitu‑
  • ocăind
  • ocăindu‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • ocăie
 (să)
  • ocăie
  • ocăia
  • ocăi
  • ocăise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • ocăie
 (să)
  • ocăie
  • ocăiau
  • ocăiră
  • ocăiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ocăitsubstantiv neutru

  • 1. rar Măcăit, măcăitură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: măcăit măcăitură
    • format_quote Din cînd în cînd auzeam, ca o notă pierdută în adîncul tăcerii, cîte un mic ocăit înăbușit a vreunei rațe. GANE, N. II 180. DLRLC
etimologie:
  • vezi ocăi DEX '98 DEX '09

ocăiverb

  • 1. rar Măcăi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: măcăi
    • format_quote Atunci două rațe grase, pîntecoase, trecură ocăind deasupra capului meu. GANE, N. II 182. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.