OCÂRMUIRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui.

ocârmuire sf [At: N. COSTIN, L. 36 / V: (îrg) otc~^[1] / Pl: ~ri / E: ocârmui] (Înv) 1 Conducere. 2 Guvernare. 3 (Pex) Organ de conducere. 4 Dirijare prin cârmă, hățuri etc. Si: cârmire. corectat(ă)

OCÂRMUIRE, ocârmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui.

ocârmuire f. od. guvern: fac împotrivire ocârmuirii AL.

ocârmâi v vz ocârmui

ocârmi² v vz ocârmui

ocârmui vt [At: SIMION DASC., ap. LET. 129 / V: (îrg) otc~, ~mâi, ~mi / Pzi: ~esc / E: ns cf slv окръмити] (Înv) 1 A conduce. 2 A administra.

otcârmui v vz ocârmui

otcârmuire sf vz ocârmuire

CÎRMUI (-muesc) vb. tr. 1 ⛵ A ținea cîrma (spre a da direcția) unei corăbii, unei plute. etc. ¶ 2 Ⓕ (și OCÎRMUI) A conduce, a administra, a îngriji de trebile Statului sau de cele particulare, a oblădui, a guverna: începu a cîrmui împărăția cu înțelepciune și dreptate (ISP.).

CÎRMUIRE, OCÎRMUIRE sf. 1 Faptul de a cîrmui: conducere, administrare, guvernare ¶ 2 Guvern ¶ 3 Administrație (a unui județ).

†OCÎRMUI... 👉 CÎRMUI...

OCÎRMUI, ocîrmuiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A cîrmui, a conduce, a guverna; a administra. Pre dînsul îl urmează mulți domni buni, căci inima poporului ce ocîrmuiau era bună. NEGRUZZI, S. I 271. ◊ Refl. pas. Orașele... se ocîrmuiau de o magistratură aleasă pe fiecare an. BĂLCESCU, O. II 14. Lăcuitorii de la Peru... să ocîrmuiesc și de împărați. DRĂGHICI, R. 65. Variantă: otcîrmui (ODOBESCU, S. I 320, PISCUPESCU, O. 276) vb. IV.

OCÎRMUIRE, ocîrmuiri, s. f. (Învechit și arhaizant) Acțiunea de a ocîrmui; cîrmuire, conducere, guvernare; administrare; (concretizat) organ de conducere, de administrație. N-a mai avut încredere nici în liniște, nici în belșug, nici în statornicie și nici mai ales în oamenii ocîrmuirii, pe care îi vedea mai ales la strîngerea birului. SADOVEANU, E. 24. El prin ocîrmuire îndată ne-ar urmări și ne-ar prinde. BOLINTINEANU, O. 403.

OTCÎRMUI vb. IV v. ocîrmui.

CÎRMUIRE, cîrmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cîrmui; conducere, administrare, guvernare. 2. Organ de conducere; guvern, stăpînire.

A OCÂRMUI ~iesc tranz. înv. v. A CÂRMUI. /cf. sl. okrumiti

ocârmuì v. a cârmui o țară [V. cârmui: inițiala pare a fi fost trasă din sinonimul oblădui].

ocîrmuĭésc v. tr. (maĭ vechĭ otc-, d. vsl. otŭkrŭmovati). Rar azĭ. Cîrmuĭesc (o țară), guvernez.

ocîrmuíre f. Rar azĭ. Guvern, administrațiune, stăpînire.

ocârmuire (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuirii; pl. ocârmuiri

ocârmuire (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuirii; pl. ocârmuiri

ocârmuire s. f., g.-d. art. ocârmuirii; pl. ocârmuiri

ocârmui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiesc, 3 sg. ocârmuiește, imperf. 1 ocârmuiam; conj. prez. 1 sg. să ocârmuiesc, 3 să ocârmuiască

ocârmui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiesc, imperf. 3 sg. ocârmuia; conj. prez. 3 să ocârmuiască

ocârmui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiesc, imperf. 3 sg. ocârmuia; conj. prez. 3 sg. și pl. ocârmuiască

ocîrmui (-uesc, ocîrmuit), vb. – A guverna, a administra. Sl. okrumiti, cf. cîrmui. E dubletul lui ocîrmi, vb. (a menține, a păstra), sec. XVII, înv. (după Candrea, din sl. okrumljati). – Der. ocîrmuire, s. f. (guvern); ocîrmuitor, s. m. (conducător).

OCÂRMUIRE s. v. administrare, administrație, cârmuire, conducere, diriguire, domnie, gospodărire, guvernare, stăpânire.

OCÂRMUI vb. v. administra, cârmui, conduce, dirigui, domni, gospodări, guverna, stăpâni.

ocîrmui vb. v. ADMINISTRA. CÎRMUI. CONDUCE. DIRIGUI. DOMNI. GOSPODĂRI. GUVERNA. STĂPÎNI.

ocîrmuire s. v. ADMINISTRARE. ADMINISTRAȚIE. CÎRMUIRE. CONDUCERE. DIRIGUIRE. DOMNIE. GOSPODĂRIRE. GUVERNARE. STĂPÎNIRE.

ocârmuíre, ocârmuiri, s.f. (înv.) Conducere, guvernare: „Și au luat iarăși țara în îndărăpt, supt ocârmuirea austriacă...” (Socolan, 2005: 272; doc. din 1848). – Din ocârmui (DEX).

ocârmuí, ocârmuiesc, v.t. (reg., înv.) A conduce, a guverna. – Cf. sl. ocrumiti (DER, DEX).

OCÎRMUI vb. IV. tranz. (Învechit) A cîrmui, a conduce; a guverna, a administra. Arbure hatmanul... în tinerețele lui Ștefan Vodă toată țara ocîrmuia. simion dasc., let. 129. Pre sine sîngur, apoi pre alții să otcîrmuiască. n. costin, ap. gcr ii, 14/14, cf. cantemir, ist. 76. Roman... ocîrmuia cu blagocestivie împărățiia Rîmului. mineiul (1776), 27 ^v2/3. Tație orînduiaște pe înțăleptul Mesala ca să poarte de grijă norodului și a-l ocîrmui în cîtă vreame va fi el în oaste. beldiman, n. p. i, 77/10. Voiește să otcîrmuiască și să facă toate prin porunci aspre. marcovici, d. 111/16. Pre dînsul îl urmează mai mulți domni buni, căci inima poporului ce ocîrmuiau era bună. negruzzi, s. i, 271. Umbre de noroade le vezi ocîrmuite De umbra unor pravili călcate, siluite. alexandrescu, m. 5. ◊ Absol. Cu vitejie vrednică ocîrmuind, au lățit puterea neamului rumânesc (sec. XVII), rev. crit. i, 98. Să făcu papă Rîmului, ...ocîrmuind și bine strălucind în cinstea ep[i]scopiei (a. 1698). gcr i, 321/23. A învăța oarecine cum să ocîrmuiască, cea mai grea învățătură. zanne, p. viii, 275. refl. pas. Aceste să ocîrmuiesc și de împărați. drăghici, r. 65/10. Orașele... se ocîrmuiau de o magistratură aleasă pe fiecare an. bălcescu, m. v. 10. – prez. ind.: ocîrmuiesc. – Și: otcîrmui, ocîrmîi (polizu), ocîrmi (prav. 291) vb. IV. – Din ocîrmi, sub influența lui cîrmui. – Ocîrmi < slavon. окръмити „a conduce”.

OCÎRMUIRE s. f. (Învechit) Acțiunea de a ocîrmui; cîrmuire, conducere; guvernare, administrare. Așea pe cei tineri întru otcîrmuire îi înțălepțește. n. costin, l. 36. Arăt pe scurt toate cîte ar putea da o idee pe deplin, la cititori, de curgerea, starea și otcîrmuirea inpăraților otomani. e. văcărescul, ist. 246. Au luat asupra lui ocîrmuirea ostașilor. beldiman, n. p. i, 48/14. Forma ocîrmuirii este în Europa de tot feliul: monarhică, republicană. gt (1838), 282/47, cf. heliade, o. i, 412. Bogdan al III-lea... fusese asociat la domnie de tatăl său... de a face să se deprindă viitorul oblăduitor cu sarcina ocîrmuirei. xenopol, i. r. iv, 205. ♦ p. ext. Organ de conducere, de administrare. Toată otcîrmuirea publicăi se odihneaște. cantemir, ist. 101. Raporturile otcîrmuirilor de județe (a. 1832). doc. ec. 497. Pe aiurea ocîrmuirile pedepsea pînă și cu închiderea la temnițe pe acei ce nu sămăna cartofle. i. ionescu, c. 53/3. El, prin ocîrmuire, îndată ne-ar urmări și ne-ar prinde. bolintineanu, o. 403. Șoltuzii (primarii) și pîrgarii (consilierii) erau aleși de ocîrmuire. n. a. bogdan, c. m. 45. Prudenții săi îndrumători nu puteau lăsa în voia acestor impulsiuni corespondența lui Tudor cu ocîrmuirea de la București. oțetea, t. v. 137. N-a mai avut încredere nici în liniște, ...nici mai ales în oamenii ocîrmuirii, pe care îi vedea mai ales la strîngerea birului. sadoveanu, e. 24. ♦ Dirijare prin cîrmă, hățuri etc.; cîrmire. Caii..., povețuindu-să de cătră ocîrmuirea călărețului, să popriia (a. 1773). gcr ii, 90/11. Ocîrmuirea unei corăbii după compas cere multă știință. ar (1829), 138²/14. – PI.: ocîrmuiri. – Și: otcîrmuire s. f. – v. ocîrmui.