OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

ocúrge vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink