ocoș, ~ă a [At: ANON. CAR. / V: (reg) ocâș, ocăș, ocuș / Pl: ~i, ~e / E: mg okos] (Trs) 1 Deștept. 2 Cuminte. 3 Sfătos. 4 Priceput. 5 Șiret.

OCOȘ adj. (Ban.) Deștept, cuminte. Okosh. Prudens. AC, 357. Etimologie: magh. okos. Cf. chitit¹ (2), h î t r u (1), r a s ă j d u i t o r, s ă m ă l u i t o r.

ocăș, ~ă a vz ocoș

ocâș, ~ă a vz ocoș

ocuș, ~ă a vz ocoș

OCOȘ adj. v. ager, deștept, dibaci, inteligent, iscusit, isteț, îndemânatic, priceput.

ocoș adj. v. AGER. DEȘTEPT. DIBACI. INTELIGENT. ISCUSIT. ISTEȚ. ÎNDEMÎNATIC. PRICEPUT.

ocoș (-șe), adj. – (Trans.) Deștept, isteț; viclean, șiret. Mag. okos. A pătruns în argoul bucureștean. – Der. ocoși, vb. refl. (a o face pe deșteptul), în Trans.

ocoș, -ă, ocoși, -e, adj. (reg.) 1. deștept, isteț, priceput. 2. sfătos, încrezut. 3. șiret, viclean.

ocoș, ocoșe, (ocâș), adj. – (reg.) Deștept, isteț; viclean, șiret: „În fruntea cetei de colindători era preferat un colindător ocoș” (Bilțiu, 1996). (Trans., Maram.). – Din magh. okos „deștept, cuminte” (DER, MDA).

ocoș, -e. adj. – Deștept, isteț; viclean, șiret: „În fruntea cetei de colindători era preferat un colindător ocoș” (Bilțiu 1996). – Din magh. okos „deștept, cuminte”.

ocoș, -ă, ocoși, -e adj. (iron., reg.) 1. prost, nerod. 2. încăpățânat.