ocnean [At: ȘINCAI, HR. I, 288/20 / Pl: (1) ~eni / E: ocnă + -ean] 1 sm (Îvr) Ocnaș (1). 2 s (Reg; lsg) Crivăț.

ocnean adj. m., s. m., pl. ocneni; adj. f. ocneană, pl. ocnene

ocnean adj. m., s. m., pl. ocneni; adj. f. ocneană, pl. ocnene

ocnean adj. m., s. m., pl. ocneni; f. sg. ocneană, pl. ocnene

ocneán, -ă, ocneni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Ocna-Șugatag. 2. (Locuitor) din Ocna-Șugatag. ■ (onom.) Ocnean(u), nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Ocna + suf. -ean.

ocnean, -ă, ocneni, -e, s.m.f., adj. – 1. Persoană originară din localitatea Ocna-Șugatag. 2. (Locuitor) din Ocna-Șugatag. ♦ (onom.) Ocneanu, nume de familie (16 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din n. top. Ocna + suf. -ean.

OCNEAN subst. 1. s. m. (Învechit, rar) Ocnaș (1). Au dat trei hrisoave... unul lui Ugrin, altul faurilor din Trăscău al treilea ocneanilor din Turda. șincai, hr. i, 288/20, cf. tdrg. 2. subst. (Regional; la sg., mai ales art.) Numele vîntului de la miazănoapte; crivăț. Vîntul ocnean suflă de la miazănoapte. i. ionescu, m. 62, cf. h v 346. Trage ocneanu! ciaușanu, v. 184. – PI.: (1) ocneni. – Ocnă + suf. -ean.