2 intrări
5 definiții
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ocinat sn [At: DOSOFTEI, MOL. 83 / Pl: ~e / E: ocina] (Îvr) Moștenire.
ocina vt [At: VARLAAM, C. 21 / Pzi: ~nez / E: ocină] (Înv) 1 A moșteni. 2 A stăpâni.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
OCINA vb. (Mold.) A moșteni, a dobîndi, a stăpîni. Toți ceia ce vor face strîmbătate împărățiia lui Dumnedzău nu vor ocina. PRAV. Egumenul . . , nu să cade a-l înfrunta înainte a mult . . . ca să nu oci<n>eze blăstămul ca Ham, tătîne-său. PRAV., 84v. Slavă înțelepții vor ocina. DP, 14r, cf. VARLAAM; DOSOFTEI, PS.; N. COSTIN. Etimologie: ocină + suf. -a. Vezi și ocinaș, ocinire. Cf. m o ș n e n i, u r i c i.
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ocinéz v. tr. (d. ocină). Vechĭ. Moștenesc. Dobîndesc. Stăpînesc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
ocina, ocinez, vb. I (înv.) a moșteni, a dobândi, a stăpâni; și ocini.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
| participiu (PT2) | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
| verb (VT201) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||