ÓCINĂ, ocini, s. f. (Înv. și pop.) Bucată de pământ moștenită; moștenire, proprietate. – Din sl. otĩcina.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

ÓCINĂ ~e f. înv. Pământ moștenit de cineva. /<sl. otițina
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÓCINĂ s. v. moșie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ócină (ócine), s. f. – Patrimoniu, moștenire. Sl. otičina (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 233), cf. oteț. – Sec. XVI, înv., ca și toate der. – Der. ocinaș, s. m. (moștenitor, proprietar rural); ocina, vb. (a moșteni); ocinătoare, s. f. (înv., teren); ocinător, s. m. (înv., proprietar).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ócină s. f., g.-d. art. ócinii; pl. ócini
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ociná, ocinéz, vb. I (înv.) a moșteni, a dobândi, a stăpâni; și ociní.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink