OCINAȘ, ocinașe, s. n. (Înv. și reg.) Rugăciunea „Tatăl nostru”; p. gener: (la pl.) rugăciune (care se spune dimineața sau seara). [Var.: ocenaș s. n.] – Din sl. otĭcĭ našĭ.

ocinaș² sn [At: CORESI, ap. GCR 29/10 / V: (îrg) ocen~, uc~, otcen~, oscen~ / Pl: ~e / E: slv отъчє нашь] (Îrg) 1 Rugăciunea „Tatăl nostru”. 2 (Pex) Rugăciune care se spune seara sau dimineața.

ocinaș¹ sm [At: (cca. 1633) GCR I, 86/15 / Pl: ~i / E: ocină + -aș] (Înv) 1 Moștenitor. 2 Stăpân.

OCINAȘ, ocinașe, s. n. (Înv. și reg.) Rugăciunea „Tatăl nostru”; p. gener. (la pl.) rugăciune (care se spune dimineața sau seara). [Var.: ocenaș s. n.] – Din sl. otĩcĩ našĩ.

OCINAȘ s.m. (Mold., Olt.) Moștenitor, stăpîn, posesor. A: Ne-au făcut... ocinași binelui de veaci. VARLAAM. B: Blestema pr-inșii ca pre nește ocinași focului celui netrecut. PRAV. GOV. Etimologie: ocină + suf. -aș. Vezi și ocina, ocinire. Cf. moșan (1), moșnean (1), u r i c a ș (1).

ocináș m. (d. ocină). Vechĭ. Moștenitor.

ocenaș sn vz ocinaș²

oscenaș sn vz ocinaș²

otcenaș sn vz ocinaș²

ucinaș sn vz ocinaș²

OCENAȘE s. f. pl. v. ocinașe.

OCINAȘE s. f. pl. Rugăciuni care se spun dimineața. Nu mai poate omul de tine nici să-și sică ocinașele! REBREANU, I. 44. – Variantă: ocenașe s. f. pl.

ocinaș (înv., reg.) s. n., pl. ocinașe

ocinaș (înv., reg.) s. n., pl. ocinașe

ocinaș s. n., pl. ocinașe

OCINAȘ s. v. deținător, închinare, închinăciune, moștenitor, posesor, proprietar, rugă, rugăciune, stăpân, succesor, tatăl nostru, urmaș.

ocinaș s. v. DEȚINĂTOR. ÎNCHINARE. ÎNCHINĂCIUNE. MOȘTENITOR. POSESOR. PROPRIETAR. RUGĂ. RUGĂCIUNE. STĂPÎN. SUCCESOR. TATĂL NOSTRU. URMAȘ.

ocinaș (ocinașe), s. n. – Tatăl nostru, rugăciune duminicală. – Var. înv. ocenaș. Sl. otče našu (Tiktin). Sec. XVI, astăzi în Trans. (îl folosește Rebreanu).